Iluminatul stradal din Ungheni va fi extins și modernizat. Câți bani vor fi cheltuiți

Sursa: IPN

Primăria municipiului Ungheni anunță că și-a propus să extindă și să modernizeze iluminatul stradal din toate cartierele orașului.

Sursa: IPN

Potrivit anunțului făcut, vor fi schimbate corpurile de iluminat, fiind instalate peste tot corpuri de tip lead, care sunt mult mai econome. Vor fi schimbați pilonii, rețelele aeriene și subterane etc.
Toate acestea se vor face nu doar pentru confortul și sporirea securității unghenenilor pe timp de noapte, ci și pentru eficientizarea consumului de energie electrică, reducerea cheltuielilor de întreținere, precum și pentru reducerea gazelor cu efect de seră.
Costul total al proiectului, întitulat “Renovarea sistemului de iluminat stradal”, este estimat la 7.058.665 lei , din  care 90% – din contul unui împrumut, iar 10 % – din surse proprii.
În acest scop, Consiliul Municipal a aprobat, în ședința din 17 iulie, contractarea unui împrumut în sumă de 6.352.220 lei, pe un termen de cinci ani, de la Corporația Financiară Nordică de Mediu (NEFCO).
Condițiile împrumutului respectiv sunt foarte avantajoase: rata dobânzii e de 3% anual, rată fixă; perioada de grație e de 12 luni; rambursarea se va face în tranșe trimestriale egale, după perioada de grație.
Primăria Ungheni este unica entitate de acest fel din Republica Moldova care beneficiază de un împrumut de la Corporația Financiară Nordică de Mediu.
Lucrările la extindere și modernizare a sistemului de iluminat din municipiul Ungheni urmează să fie executate pe parcursul a doi ani.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *