VIDEO / Interviu cu Maia Sandu: Despre relații, reforme, administrație și… probleme

Marți, 2 iunie, lidera Partidul Aacțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a avut o vizită la Ungheni. Chiar dacă a avut o agendă destul de încărcată, a reușit să vină și la Expresul. Am porofitat de ocazie și i-am acordat mai multe întrebări.
Care este scopul vizitei dumneavoastră la Ungheni?
Acum că au fost relaxate un pic restricțiile în țară, am hotărât să reluăm vizitele în teritoriu, să mergem să discutăm cu mai mulți oameni despre probelemele cu care se confruntă. Am discutat și cu reprezentanți ai administrației publice locale, am discutat cu membrii echipei noastre de la Ungheni, cu primarii PAS și cu oamenii de afaceri.
Care ar fi problemele cu care se confruntă unghenenii?
Sunt probleme comune ale oamenilor din toată țara. În primul rând am vrut să aflu mai mult despre criza sanitară, despre cum evoluează lucrurile în acest sens, pentru că vedem că la nivel de țară situația este destul de proastă. După două luni de carantină și distanțare socială, avem în continuare un număr mare de înbolnăviri cu COVID-19. Avem în continuare o presiune asupra sistemului medical și noi suntem foarte îngrijorați de starea personalului medical, suntem îngrijorați de faptul dacă acești oameni vor putea să reziste acestor presiuni, în special, dacă nu se vor reduce numărul oamenilor infectați. Am aflat că la Ungheni lucrurile sunt mai mult sau mai puțin controlate, numărul de cazuri noi nu este atât de mare.
Am avut discuții destul de interesante cu reprezentanții mediului de afaceri. Am discutat despre situația curentă, despre problemele cu care se confruntă azi, dar și de ani de zile. Le-am vorbit despre inițiativele pe care le promovează PAS de câteva luni pentru ca statul să ajute, în special, întreprinderile mici și mijlocii să depășească această criză economică provocată de COVID-19. Dar din păcate, autoritățile de la Chișinău, Guvernul și majoritatea parlamentară nu au susținut aceste măsuri. Aici vorbim, în special, despre subvenționarea salariilor din partea statului  pentru întreprinderile mici și mijlocii private, de crearea unui fond de garantare a creditelor, pentru că întreprinderi mici și mijlocii ar vrea să ia credite dar nu le pot obține în această stare de incertitudine și despre linii de creditare cu dobânzi foarte mici sau poate chiar cu dobânda zero.
M-am bucurat să aud de la unii agenți economici că pe perioada a cinci luni, anul trecut, cât am condus Guvernul, că oamenii de afaceri s-au simțit liberi. Le este clar că se poate face ordine în Republica Moldovaiar pentru asta e nevoie să avem în funcții cheie persoane care vor și pot să facă această ordine.
Se vorbește de mai mulți ani despre construcția unui pod rutier peste Prut. Dumneavoastră când  ați fost în fruntea Guvernului, a fost pus în discuție acest proiect?
Nu doar s-a discutat, dar chiar a fost inclus acest proiect în programul de priorități în colaborarea Republicii Moldova și România. Singurul lucru pe care nu am reușit să îl facem e să semnăm protocolul, pentru că așa era și situația politică la București, dar s-a întâmplat foarte repede și demisia Guvernului pe are l-am condus. Deci acest proiect de construcție a podului la Ungheni care trebuia să devină parte a Autostrăzii Unirii este o prioritate și pentru Guvernul de la Bucuresti, doar că, Guvernul de la București așteaptă un partener serios la Chișinău ca să poată să inițieze acest proiect. Din păcate Guvernul de la Chișinău actual are un comportament neadecvat care nu poate sa ajute la inițierea cât mai grabnică a acestui proiect, sau alte proiecte similare.
Fiind vorba de relații și parteneri, cum credeți, relațiile dintre Republica Moldova și România vor avea de suferit în urma acestor replici dure lansate între oficialii celor două țări?
Guvernul de la București sprijină cetățenii republicii și indeferent de cât de urâcios ar fi comportamentul Guvernului Chicu acest lucru se va răsfrânge asupra atitudinii Guvernului României față de cetățenii Republicii Moldova. Dar este adevărat că e rușinos și lipsit de logică și sens acest comportament nediplomatic, aceste atacuri mojicești ale lui Chicu, la adresa României.
Dar ne bucurăm ca România nu se lasă provocată de aceste discursuri de ură și ne ajută când avem cel mai mult nevoie de ajutor.
Continuarea interviului îl puteți viziona în video-ul de mai jos.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *