Deschiderea sezonului estival la Ungheni se amână

Din cauza situației epidemiologice privind infecția prin Covid-19, se interzice, până la data de 30 iunie, aflarea cetățenilor pe plajele de la lacul Delia și râul Prut.
Decizia a fost luată pe 15 iunie de către Celula de criză a Comisiei Extraordinare pentru Situații Excepționale din municipiu Ungheni.
Totodată, se interzice scăldatul în toate bazinele acvatice de pe teritoriul municipiului Ungheni.
Cu toate acestea, Primăria face tot posibilul ca aceste zone de agrement să fie pregătite, astfel ca, imediat ce se va permite, oamenii să poată veni aici pentru a se odihni.
În acest context, a fost pusă în sarcina șefului Sectorului de amenajare al Primăriei Ungheni, Nicolae Donici, efectuarea în zonele de odihnă și agrement a lucrărilor de salubrizare a spațiilor verzi, de reparație și instalare a băncilor, reparație și instalare a coșurilor de gunoi, a utilajelor de plajă, de amenajare a plajelor.
În plus, să asigure menținerea ordinii sanitare în zonele de odihnă și agrement, să asigure buna organizare și activitate a activității salvamarilor la plajele râului Prut și lacului Delia.
În această perioadă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Ungheni vor intensifica inspectarea acestor locuri, vor interzice accesul cetățenilor  pe cele două plaje. Este interzis și accesul mijloacelor de transport particular pe plajele din municipiul Ungheni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *