Asociația Promo-LEX lansează o platformă civică pentru a încuraja comunicarea dintre cetățeni și polițiști

Sursa: promolex.md

Sursa: promolex.md

Inspectoratul General al Poliției (IGP) implementează “Strategia de dezvoltare a Poliției 2016-2020”. Pentru realizarea acesteia, în 2017 Guvernul Republicii Moldova a semnat cu Uniunea Europeană acordul de finanțare „Suport pentru reforma Poliției”. Indicatorul de bază pentru aprecierea rezultatelor Strategiei de Dezvoltare a Poliției este nivelul de încredere a cetățenilor în activitatea Poliției, informează Promolex.md
Potrivit sondajului național Barometrul Opiniei Publice, către finele anului 2019 cca. 39,5% dintre cetățeni au declarat că au foarte multă încredere sau o oarecare încredere în Poliție, ținta stabilită fiind însă de 41%.
Asociația Promo-LEX contribuie din decembrie 2018 la atingerea acestui obiectiv prin implementarea proiectului „Monitorizarea civică a reformei Poliției în Republica Moldova”, realizat cu suportul Uniunii Europene. În această perioadă, Promo-LEX a elaborat și publicat două rapoarte de monitorizare privind implementarea reformei Poliției, a contribuit la instruirea a 26 de comunicatori din cadrul Inspectoratului General al Poliției, a acordat trei sub-granturi pentru acțiunile OSC-urilor locale, precum și în parteneriat cu Inspectoratul General de Poliție a desfășurat o Campanie de informare a cetățenilor privind obiectivele și realizările din cadrul Reformei Poliției, campania ajungând în 23 de localități din țară. Pentru a stimula comunicarea și interacțiunea dintre cetățeni și Poliție, Promo-LEX lansează platforma www.politia.monitor.md.
Astfel, din 8 mai 2020 orice persoană poate semnala în regim on-line, pe hartă interactivă a platformei  www.politia.monitor.md un șir de probleme sau încălcări ale legii comise de către cetățeni, funcționari publici, polițiști. Aici putem vorbi de acte de corupție, cazuri de trafic de influență sau îmbogățire ilicită, abuzul de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu, falsul în acte publice, neîndeplinire corespunzătoare a obligațiilor de serviciu, actele de tortură, tratamentul inuman și degradant, cazurile de discriminare, încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, conflictele de interese, încălcarea drepturilor angajaților Poliției. La fel, pot fi sesizate cazurile de încălcare inclusiv a drepturilor polițiștilor pornind de la calitatea lor profesională.
Platforma www.politia.monitor.md conține și un set de formulare tipizate care oferă gratuit o ghidare juridică inițială acelor persoane care ar dori să sesizeze în mod oficial autoritățile competente cu privire la încălcările raportate pe harta interactivă.
Totodată, pe această platformă, cetățenii se pot informa despre progresul reformei Poliției, dar și despre activitățile și rezultatele proiectului „Monitorizarea civică a reformei Poliției în Republica Moldova” implementat de Asociația Promo-LEX.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *