Spitalul raional Ungheni, la moment, este dotat cu dezinfectante, mănuși și măști
Medicii dinUngheni sunt dotați cu măști, mănuși și soluții dezinfectante, pentru a fi protejați de o eventuală infectare cu noul virus Covid-19, scrie Unimedia.
Despre această spune directorul adjunct al Spitalului, Marina Podoroghin: „La moment suntem dotați și cu dezinfectante personale pentru mâini pentru fiecare specialist, plus dezinfectante de suprafețe, în fiecare secție la intrare am plasat dispozitiv cu dozator special, cu soluție de alcool. Dispunem și de măști, în plus ne coasem personal, și mănuși de unică folosință avem, sunt mai multe, mănuși speciale pentru a evita infectarea cu noul coronavirus, cu lungimea de 28 cm, sunt mai puține, dar totuși sunt”.
Referitor la persoanele suspectate de coronavirus, dânsa a subliniat că „pacienții trebuie să se afle la domiciliu, ei pot solicita medicul de familie la domiciliu, iar dacă acesta vede anumite semne sau pacientul se include în definiția de caz probabil suspect, ei solicită serviciul 112 și sunt transferați la Spitalul Toma Ciorbă, ei nu trec pe la noi, conform ordinului Ministerului Sănătății. Din adresările care sunt în secția Unitate primire urgentă, nu avem pacienți trimiși la Toma Ciorbă”.
„Noi suntem asigurați cu tot necesarul, avem mănuși, dezinfectanți. Eu m-am asigurat, în toată iarna suntem asigurați, chiar și în caz de gripă sezonieră simplă. Și scanere am cumpărat moderne, fiecare medic are. Măști dăm și la pacienții care sunt răciți sau bolnavi. Coordonăm cu toate satele. Cazuri înregistrare de coronavirus pe raion până ieri nu sunt”, a declarat și Lilia Scurtu, șefa Centrului Medicilor de Familie din Ungheni.
Vedeți care este situația și în alte raioane.
13 Comments
Ar fi salutabil să se mai dezinfecteze străzile, statiile de asteptare, gările, curțile si scările din blocuri…ori numai în Chisinau si Orhei se poate face acest lucru elementar?
Alina Codreanu offf, Nici aici unde sunt eu nu se dezinfecteaza…chiar daca e lucru elementar
Alina Codreanu se vor dezinfecta atunci cand va fi pericol de contaminare, pana atunci nu are rost sa se cheltuie solutiile, mai bine oamenii sa fie responsabili si sa ia masurile cuvenite
Nu îmi vine a crede…dar dacă zici.
Petre Violeta, stimată doamnă, sunt de acord totalmente cu ideea si îndemnul de maximă responsabilitate. Sănătate tuturor!
Alina Codreanu scările blocurilor le putețem dezinfecta noi locatarii în aceste zile grele nu trebuie sa asteptamt cacineva sa ne facă
Suntem în război cu un virus foarte periculos va îndemân pe toți sa stați în casa și fiecare ajutați cu ce puteți sa putem trece aceste zile grele
Păi facem, doamnă, mai mult decat unele servicii, pe care noi, contribuabilii îi plătim si ei au atribuții directe in acest sens. Cine credeți ca dezinfecteaza lifturile si holurile de pe etaje daca nu locatarii cei cu simț? Totuși, autoritățile se implică destul de puțin în această perioadă pandemica. Asa cred eu.
Alina Codreanu Alina la Chisinau si Orhei au bani pentru dizinfectare fiindca utilizeaza banii furati ma refer la Sor, Ungheniul nu a furat nimic, ceia c’è se face se face cu puterile primariei si cu bani donati din unele tari.
Azi…deci se poate! Ura!
Dă doamne să nu fie nici deacum încolo caz cu boala asta necruțătoare
Bravo, stati acasa macar doua saptamini, si va trece.
Doamne ajuta !