O placă comemorativă în amintirea eroului – martir Ghenadie Crestiuc. Când și unde?

Asociația Istoricilor ”Nicolae Iorga” din Ungheni, a depus la primăria municpiului Ungheni un demers cu  privire la instalarea unei plăci comemorative  pe strada Ștefan cel Mare nr.159, unde a locuit, în perioada anilor 1984 – 1992,  eroul-martir, Ghenadie Crestiuc, care a decedat în războiul din Transnistria.
Potrivit lui Corneliu Prepeliță, președintele Asociației, la 27 mai, Ghenadie Crestiuc a plecat voluntar în zona de conflict, un om care era în stare să-și mobilizeze prietenii, cunoscuții cu energia sa, cu curajul său. Era un om vesel, muncitor și destul de modest.
”Să ne închinăm în fața părinților, care au crescut un asemenea fecior. Să ne închinăm în fața amintiri lui Ghenadie Crestiuc, care n-a știut cei frica și lașitatea”, se arată în demers.
Prin curajul și dăruirea sa, Ghenadie Crestiuc, adevăratul erou al neamului nostru, a apărat integritatea teritorială și independența țării, iar comemorarea și păstrarea memoriei eroilor căzuți pentru țară reprezintă o datorie sacră a fiecărui stat și cetățean. Pentru devotamentul și sacrificiul său față de patrie, curajul și bărbăția nemărginită, Ghenadie Crestiuc a fost decorat post-mortem cu Ordinul ,,Ștefan cel Mare”, se mai arată în demers.
De subliniat că în municipiul Ungheni există o stradă care îi poartă numele lui Ghenadie Crestiuc.

 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *