Un vot pentru Costuleni. Schimbarea vine de la fiecare din noi


Satul Costuleni s-ar putea alege în viitorul apropiat cu o „poartă”, care va delimita hotarele dintre localități, la intrarea dinspre Ungheni.
Această emblemă a comunității va conține numele localității, anul fondării, precum și simbolurile heraldice, recent aprobate de Consiliul local.
Dar pentru a putea duce la bun sfârșit proiectul, autoritățile costulenene vin cu un apel către toți localnicii, și nu doar, inclusiv și diaspora, de a susține ideia de proiect „Bun venit la Costuleni”. Această idee poate fi susținută și votată online.
Proiectul a fost inițiat și aplicat de către două profesoare de la gimnaziul din localitate, Maria Morari Chiba și Jana Moraru.
Potrivit primarului, Andrei Rudicov, scopul proiectului este de a instala această poartă, ca hotar dintre cele două neamuri, prin venele cărora curge același sânge, care îi va întâmpina pe copiii ce pribegesc prin străinătate, invitându-i cu gând bun din nou în locul numit acasă. Dar care cu siguranță nu va lăsa indiferent nici ochiul trecătorilor, al străinilor.
Pentru a implementa proiectul respectiv este necesară suma de 109 mii lei, iar în cazul în care ideia de proiect va obține cele mai multe voturi, atunci compania de creditare care a lansat această platformă de ”fapte bune”, va aloca primăriei un suport în valoare 50 mii lei.
La ziua de 5 februarie, proiectul a acumulat 533 de voturi. Voturile pot fi aplicate până la data de 29 februarie.
„Orice lucru benefic pentru sat este binevenit. Cu sprijinul și susținerea tuturor celor care vor o schimbare, putem realiza lucruri frumoase. Atât timp cât lumea este segmentată pe alte interese, suntem marginalizați și este foarte greu să realizezi obiectivele trasate în scopul consolidării satului”, a subliniat Andrei Rudicov.
Prin construcția, montarea și amenajarea spațiului public de la intrarea în localitate, locuitorii sunt cei care se vor strădui să îi dea un aspect atrăgător și prietenos.
Primăria Costuleni a mai înaintat un proiect pentru amenajarea și construcția unui spațiu de recreere pentru copii. Proiectul dat este conceput pentru toți copii din localitate, de a beneficia de un loc de joacă modern, confortabil și în siguranță, totodată contribund la dezvoltarea stării fizice și cognitive a copiilor. Deocamdată, acesta a acumulat 172 de voturi.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *