Peter Michalko: Ungheniul este un oraș foarte frumos, cu un potențial foarte mare de dezvoltare

Pe 24 ianuarie, la Ungheni a fost lansat Programul ”EU4Moldova: Regiuni cheie”. La acest eveniment, a fost prezent și Excelența Sa, Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
În cadrul unei conferințe de presă, Excelența Sa, a răspuns la întrebările adresate de către jurnaliștii din Ungheni.
După ce criterii a fost selectat municipiul Ungheni în cadrul acestui vast Program?
Includerea municipiului Ungheni în Program a fost decisă după o analiză profundă în ceea ce privește importanța regiunei  respective pentru dzvoltarea țării, dar și potențialul de dezvoltare care ține nu numai de minicipiile și regiunile respective dar care are și conexiuni cu alte regiuni din preajmă care, la fel, se vor bucura de impactul pozitiv în urma realizării acestui program. Este program pilot și este imortant ca pe baza rezultatelor pozitive obținute, vom continua acest program și ân alte loocalități din alte regiuni.
Care sunt așteptările Uniunii Europene în urma implementării acestui Program?
Dezvoltarea locală va primi un impuls puternic pentru dezvoltarea economică,  întru susținerea agenților economici din zonă și activitățile societății civile. Vom vedea tempoul de dezvoltare destul de puternic, astfel că oamenii trebuie să simtă un impact pozitiv în acești cinci ani, cât va fi implementat Programul.
Atunci, nu aș ezita să vă întreb cum ați văzut acum Ungheniul azi? 
Ungheniul este un oraș foarte frumos, cu un potențial foarte mare, cu o poziție geografică benefică, în vecinătate cu România, țară membră a UE, cu legăturile pe care le are, cu nivelul de dezvoltare, și prezența societății civile active, un centru regional care poate să se dezvolte în pași foarte intensivi în anii următori. Deaceea am și venit, ca să putem susține această dezvoltare pentru că este nevoie și de potențial, și de capital pentru asta.
În acest an vor fi completate și porțiunile drumului Ungheni – Chișinău, care este finanțat de Banca Europeană de Investiții și asta va întări poziția Ungheniului ca un centru raional.
Și cum vedeți dumneavoastră Ungheniul după cinci ani?
Eu vad Ungheniul un oraș care se dezvolta foarte puternic, care a primit un impuls pentru dezvoltare, unde oamenii au toate posibilitățile pentru a a-și îmbunătăți viața, a se simți bine, a avea un trai mai bun, un serviciu bun și un mediu pentru viață plăcut.
Venind vorba de dezvoltare, ce puteți să ne spuneți despre construcția podului de peste Prut, despre care se tot vorbește de mai bine de zece ani? 
Știu că acesta este un plan foarte important pentru cetățenii din zonă, precum știu că este și un punct prioritar în dialogul dintre România și Republica Moldova. Nu am informații concrete când se va începe construcția, dar știu că este considerat un plan de prioritate. Mai ales, acest tip de conexiune este foarte important și poate să fie susținut, inclusiv și de programele transfrontaliere.
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *