Un alt termen pentru darea în exploatare a drumului Chișinău – Ungheni – Sculeni

Deși la sfârșitul anului 2019, fostul premier Chiril Gaburici promitea că drumul național R1: Chișinău – Ungheni – Sculeni va fi dat în exploatare, iată că acest lucru nu s-a întâmplat. Compania constructoare a drumului național R1 a cerut un nou termen pentru darea în exploatare a drumului.

Sursa: www.gov.md

La acest moment, reconstrucția traseului Chișinău – Ungheni – Sculeni este gata în proporție de 60% și a mai rămas de construit tronsonul din orașul Strășeni și Vatra, pe o lungime totală de 18 km, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Lucrările au fost inspectate de prim-ministrul Ion Chicu, săptămâna trecută, care a fost asigurat de reprezentantul companiei constructoare că reparația drumului național R1 va fi încheiată anul viitor.
Compania constructoare a solicitat de la Guvern suport pentru înlocuirea pilonilor rețelei electrice de distribuție, pe segmentul satului Vatra. Șeful Guvernului a transmis această sarcină ministrului Economiei și Infrastructurii.
Potrivit contractului, drumul Chișinău-Ungheni-Sculeni urma să fie dat în exploatare încă în anul 2016 și pe motivul întârzierii, compania constructoare suportă sancțiuni. Costul proiectului este de peste 23 de milioane de euro și lucrările vor fi încheiate în anul 2020.
Reamintim că lucrările de reparație a drumul Chișinău – Ungheni – Sculeni au început în august 2014. De atunci au fost date mai multe termene de dare în exploatare, în diferite Guverne.
https://www.expresul.md/2016/08/17/finalizarea-constructiei-drumului-chisinau-ungheni-se-amina/
https://www.expresul.md/2019/05/29/comunicat-oficial-pavel-filip-cere-masuri-urgente-pentru-finalizarea-reparatiei-drumului-chisinau-ungheni/
https://www.expresul.md/2018/09/18/mai-avem-de-asteptat-mult-si-bine-cand-va-fi-dat-in-exploatare-drumul-chisinau-ungheni/
Conform proiectului, drumul urma să fie lărgit de la 7 la 8 metri, să fie amenajate stațiile de așteptare, reparate podurile și asigurat accesul către instituțiile sociale și drumurile locale.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

  • Suca, 5 ani faceți acest drum, 5 ani spălare de bani și accidente pe acest traseu. 5 ani ați distrus acest traseu și cetățenii de nevoie fac rutele Chishinău Ungheni prin Nisporeni. 5 ani nu aveți pe cine trage la răspundere pentru acest început fără sfîrsit. Acuma apare pe scenă alți indivizi flămânzi cu grandioase promiteri pentru a pune macaroane proaspete pe urechi…👏👏👏

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *