Un târg de caritate în plină toamnă la Liceul „Gheorghe Asachi” din Ungheni

Târgul de caritate organizat vineri, 25 octombrie, la Liceul ”Gheorghe Asachi” din Ungheni  a mobilizat la maxim elevii din clasele primare ai acestei instituții. Împreună cu părinții, au copt cele mai delicioase copturi și le-au expus spre vânzare pentru un scop nobil.

”Este o experiență interesantă, distractivă, în același timp și foarte utilă pentru copiii care încearcă să realizeze produsele alături de părinți. Au ocazia de a mânui banul, de a vedea cum se face el și care este rolul lui”, a subliniat Olga Petriciuc, mama unei eleve din clasa a doua.
Elevii, și cei mari, și cei mici, au făcut coadă la tarabe pentru a cumpăra dulciurile care le făceau cel mai tare cu ochiul.
”Pentru acest eveniment, în calitate de părinte, m-am implicat împreună cu copilul meu în crearea unui produs final plăcut vizual, dar și natural, sănătos. Sper ca fiecare anotimp să aibă un astfel de eveniment, de târg care să ajute copilul să se dezvolte și să fie un bun ajutor al societății”, a făcut o remarcă un alt părinte, Andrian Lupu.
Iar banii adunați din vânzarea produselor au mers către doi copii aflați în dificultate. Banii au fost donați acestor două familii chiar de directorul liceului, Gheorghe Primac.
Potrivit Mariei Buruiană, director – adjunct al liceului, s-au colectat 15.000 de lei, dintre care, cu o contribuție de 800 de lei a venit și grădinița ”Licurici” din Ungheni.
”Următorul act de caritate îl planificăm la Caravana de Crăciun. Ne dorim să mergem în grădinițele din sate, unde copiii duc mai mare lipsă. Toate acestea le facem pentru sufletul nostru, dar și ca să-i ajutăm pe cei mai triști ca noi”, afirmă Maria Buruiană.
Irina Ostaci


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *