Deputată în Parlamentul Republicii Moldova: „Dodon și-a mai tras încă un raion!”


După ce, azi, 22 noiembrie, în fruntea raionului Ungheni a fost ales socialistul Ghenadi Mitriuc, reacțiile nu au întârziat să apară.
Doina Gherman, deputată în Parlamentul Republicii Moldova din partea Blocului Electoral ACUM, originară din Ungheni, a scris pe pagina sa de Facebook: „Surprinsă? Nu. Dezamăgită? Puțin spus.
După ce a pierdut cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Ungheni, înregistrând un scor rușinos de 13%, Mitriuc a fost ales Președinte al Raionului Ungheni. Un socialist pro-rus, cetățean ROMÂN cu acte în regulă care recunoaște fără pic de rușine că nu-i place România și NATO, dar a avut nevoie de pașaportul românesc „din motive personale.” Interesul joacă fesul! Și asta se întâmplă la câtiva kilometri de Podul de Flori, într-un raion de oameni demni, liberi și luptători! Vocea acestor oameni, care nu l-au vrut pe Mitriuc în calitate de primar de Ungheni, nu contează, ca în cele mai bune tradiții kremliniste!
Uite așa, cu votul unui partid democrat, dar fără pic de democrație, s-a încălcat voia poporului, pentru că ordinele pe linie de partid se execută, nu se discută! Era “Vodoleiului” e în plină desfășurare în Republica Moldova, iar apetitul politic și strategiile expansioniste ale lui Dodon, apucăturile sale totalitare și megalomane demonstrează că am scăpat de dracu’ şi am dat peste fra’su!
Și deoarece țara trebuie să-și cunoască eroii, faceți cunoștință:
Președinte: Ghenadie Mitriuc (PSRM) – 21 voturi
Vice-președinte: Vasile Lupu (PSRM)
Vice-președinte: Tatiana Lazăr (PD)
Vice-președinte: Mihai Diaconu (PD)
Alianța PD-PSRM – mai beton ca niciodată!”


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *