Ala MUTILICA: Alege să crezi în tine. Restul vine de la sine

De la noi nimeni nu pleacă, ci pur și simplu rămân în urma noastră. Fiecare își are înălțimea lui de zbor. Și tovarășul de zbor.
Vrabia zboară cu vrabie, porumbelul cu alt porumbel, lebăda cu lebădă, iar vulturul cu alt vultur. În cazul în care vulturul pornește cu un porumbel în zbor, acesta din urmă va trebui să zboare nu la înălțimea normală sau la viteza sa. Mai devreme sau mai târziu, toată lumea se va întoarce pe traectoria sa de zbor. Natura omului nu se schimbă. În foarte rare cazuri, omul își va depăși limitele în numele unei cause mărețe. Și, dacă ești într-o relație pentru care trebuie să-ți cobori înălțimea și viteza, nu va dura mult, pînă când îți dai seama că trebuie să zbori mai departe singur, la înălțimea ta.
Deci, nu aștepta pe nimeni. Zboară la înălţimea ta, la propria ta înălțime, nimeni și nimic nu merită târât în spate.
Cum spunea un prieten de-al meu, care foarte mulți ani investea în creșterea și dezvoltarea altor persoane: ”Noi nu suntem părăsiți, ci cei care nu dovedesc să țină pasul cu noi, rămân în urma noastră”. Erickson avea obiceiul de a repeta fraze de genul: ”Există câteva lucruri pe care le ştii, dar fără să ştii că le ştii. Când vei ştii ceea ce nu ştii că ştii, atunci te vei schimba”.
Când ceva se termină, se termină. Dacă ceva a trebuit să se încheie în viața noastră, este pentru propria noastră evoluție și, prin urmare, este mai bine să închizi capitolul și să mergi mai departe, îmbogățit de acea experiență. Cred că există în interiorul nostru o hartă cu toate drumurile pe care sufletul tinde să meargă. Și mai cred că există și potențialul de a reconfigura această hartă. Prin gândurile cu care ne hrănim zi de zi. Și prin faptele ce le facem. Ni s-a spus toată viața că trebuie să fim în rând cu lumea. Și asta ne-a marcat atât negativ, cât și pozitiv.
Orice om are nevoie de aprecieri. Nu doar în copilărie, ci pe tot parcursul vieții. Fericirea nu este pentru oamenii slabi. Și nu ține cont de câte fapte bune ai făcut în viață. Nici de imaginea pe care ți-ai construit-o în ochii celorlalți. Ca să fii cu adevărat fericit, trebuie să fii puternic. Puternic cât să simți dificultățile ca pe cei mai buni profesori de viață. Puternic cât să rămâi, atunci când te apropii de fericire. Și să înțelegi că o meriți. Îți trebuie răbdare ca să fii fericit. Îți trebuie curaj ca să fii fericit. Trebuie să ai o minte matură la un suflet pur de copil. Sufletul de copil va crede în miracole. Va crede în oameni buni. Va crede în Moș Crăciun. Va crede că ziua de mâine va aduce fericire. Iar o minte matură te va ajuta să înțelegi că nimeni nu este ideal. În primul rând tu.
,,Se povesteşte că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea şi i-a rugat ca a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea 1-a urmat până la uşa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit şi a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puţin, a intrat, a depus mărturie pentru el şi 1-a salvat, redându-i astfel libertatea. La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viaţă şi care ar putea vorbi despre noi, aşa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre şi toate faptele bune pe care le-am făcut, însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân şi ele tot aici, în lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează şi dincolo de moarte, arătându-i lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a făcut.”
Morala: ”Doamne, acordă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj să pot schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a vedea diferenţa. Orice îți dorești tu este realizabil. Imposibilul în ceea ce vrei nu există cu adevărat decât dacă tu alegi realitatea asta. Fă spațiu magicului în mintea și sufletul tău. ”


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *