FOTO. Au urcat pe biciclete, îndemnând oamenii să adopte un mod de viață sănătos

Zeci de bicicliști de toate vârstele s-au aliniat la start, în ultima zi de septembrie, pe Piața Independenței din Ungheni, pentru a porni împreună pe străzile orașului, îndemnând oamenii să adopte un mod sănătos de viață.
Evenimentul, întitulat ”Bizzbike”, a fost organizat de Junior Chamber International (JCI) Ungheni.


„Suntem la ediția a doua a ”Bizzbike”. În lume, în circa 20 de țări, a devenit deja o tradiție organizarea acestui eveniment.  Deja a fost schimbată mentalitatea populației din acele țări. Cândva, toți mergeau cu automobilele, acum deja o bună parte optează pentru biciclete. Asta ne dorim și la Ungheni, să promovăm deplasarea cu bicicleta, care e un mijloc de transport ecologic. În plus, nu se fac ambuteiaje, iar cei care prefer bicicleta sunt oameni sănătoși. Sunt multe avantaje”, a explicat Vasile Grosu, antreprenor, responsabil de organizarea evenimentului respectiv.
Dânsul a mai spus că au fost sensibilizați și reprezentanții autorităților publice locale, care au urcat și ei pe biciclete.
Au participat la eveniment și membrii Asociației ”Bunicii grijulii”.

”Mișcarea este viață. Asta vrem să demonstrăm. Totodată, vrem să fim un exemplu și pentru copii, și pentru tineri”, a spus Sebastian Andriuță, președintele Asociației.
Celor prezenți li s-au alăturat și tinerii atleți ungheneni din Clubul Run Ungheni.

Celor prezenți li s-a adresat și președintele raionului, Alexandru Ciuvaga, care a catalogat evenimentul ca o acțiune cultural-sportivă. Dânsul, la fel și viceprimarul de Ungheni, Cristofor Codreanu, i-a îndemnat pe oameni să fie cât mai activi, să aibă grijă de sănătatea lor și să urce cât mai des pe biciclete.
În aceeași zi, a fost organizată și o colectă, astfel ca din banii adunați să fie construite  câteva parcări de biciclete.









 
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

  • Tatăl meu merge cu bicicleta prin oraș dar mai mult din cauza ca nu își permite procurarea mașinii.
    Inițiativa e bună, dar din pacate nu avem pistă pentru bicicliști.

    Reply
  • Au urcat si au indemnat pentru o zi si atuncu cu centrul orasului inchis???
    Incearca sa mergi prin trafic printre o gramada de masini si o multime de soferi grabiti si neatenti
    Sa lase masinile si sa indemne lumea zi de zi sa mearga cu bicletele si la serviciu
    Dar nu asa de dragul lumii intro zi si atit

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *