Inițiativă a unor foști absolvenți ai gimnaziului din Răciula, demnă de lăudat. Ce au făcut în satul natal

Stația renovată

Câțiva absolvenți ai gimnaziului Răciula, din promoția 1992- 1994, au schimbat fața stației de autobuze de la intrarea în sat.

Stația renovată

Inițiativa i-a aparținut Margaretei Mocreac.
”În ultimii ani, de fiecare dată când veneam în vizită la părinți, aveam un sentiment de tristeţe văzând stația de așteptare de la intrarea în sat. Construită cu zeci de ani în urmă, aceasta nu a fost renovată niciodată, iar felul în care a ajuns să arate în ultima perioadă era mai mult decât jalnic. O vorbă din bătrâni spune: ”Gospodarul de la poartă (în cazul nostru de la staţie) se cunoaşte”, a scris dânsa pe Facebook.
Nu s-a limitat doar la această postare. A decis să facă un apel către foștii ei colegi, să colecteze fonduri pentru renovarea stației.
Inițial, doar câțiva au susținut-o. O bună parte s-au arătat sceptici că un asemenea proiect ar putea fi realizat până la începutul toamnei.
Margareta Mocreac nu a lăsat mâinile în jos. A purtat discuții și cu primarul localității, Valeriu Cotelea, care din start a susținut ideea.
Au început lucrările. Cu sprijinul financiar al primăriei, pereții stației au fost îndreptați și vopsiți în alb, gata pentru a prinde culoare. Numărul colegilor dispuși să se implice a crescut, astfel că, într-o perioadă scurtă a fost adunată necesară. Ba chiar mai mult.
La sfârșitul lui august, stația și-a schimbat aspectul. O tânără pictoriță, Simona Tabuncic, a pictat un peisaj ce mângâie ochii trecătorilor. Anterior, cu doia ani în urmă, tot ea a pictat și pereții celei de-a doua stații de așteptare din Răciula. Acum, banii rămași, vor fi utilizaţi pentru a „reîmprospăta” acea stație.
”A fost un proiect mic, care a demonstrat că există oameni ce nu sunt indiferenți. Dacă sunt siguri că banii vor fi utilizați conform destinației, sunt dispuşi să implice”, a spus Margareta Mocreac.
Ea a îndemnat și celelalte promoții ale școlii din Răciula să se organizeze și să implementeze proiecte, contribuind astfel la dezvoltarea satului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *