INTERVIU | Ștefan Susai: ”Hram au toate satele. Nu asta era soluția. Am propus să scoatem la lumină zestrea din fiecare gospodărie”

După ce a atras atenția asupra mozaicului din stațiile de așteptare din Republica Moldova, Ștefan Susai, publicist și scriitor ieșean, vine cu o nouă inițiativă.
De data aceasta, a luat în vizor covoarele din comuna Cioropcani, raionul Ungheni.
De ce covoarele din Cioropcani, domnule Susai?
Țin bine minte când am trecut prima dată prin satul Cioropcani. Era în vara anului 2015. A fost ceva inedit, neașteptat. Am descoperit satul și oamenii aproape fără să fi fost poftit. Am fost atras de ospitalitatea lor, dar și de buna colaborare dintre ucrainieni și moldoveni. Căci e greu să existe astăzi colaborare între etnii.
Ați anunțat deja despre o sărbătoare a covorului la Cioropcani, în luna septembrie.
Da. Eram întrebat ce putem face să scoatem satul din letargie. Hram au toate satele. Nu asta era soluția. Am propus să scoatem la lumină zestrea din fiecare gospodărie. Să facem o sărbătoare a covoarelor.
Și ați mai anunțat despre lansarea unui album, întitulat ”Cioropcani – 110”. De ce 110?
Inițial, am propus numărul 100. Adică un veac. Dar, pentru că se împlinesc, în 2019, chiar 110 ani de la înființarea satului Cioropcanii Noi, am acceptat propunerea colectivului meu, format doar din femei din Cioropcani.
Știu că Cioropcanii Vechi au o istorie de jumătate de mileniu. Dar, dacă stai și cercetezi albumul nostru, vezi că numărul110 se protrivește pentru Cioropcanii Noi, iar totalul fotografiilor aproape corespunde cu viața scursă de la atestarea satului Cioropcanii Vechi (vechiul sat Cioropcani a fost atestat la 1443 – n.a.). Să știți că nu există neînțelegeri între cei din noul Cioropcani si cei din vechiul sat. Sunt un tot unitar, chiar dacă cele două așezări sunt despărțite de calea ferată.   Voi vorbi în această lucrare așadar de Cioropcani ca un tot unitar. Satul nostru comun.
Deci, ce va cuprinde albumul  ”Cioropcani – 110”?
Albumul are menirea să scoată la lumină zestrea încă existentă. De ce spun încă existentă? Pentru că în fiecare zi se pierde ceva, pentru că bătrânii se prăpădesc, ducând cu ei amintirile despre satul de odinioară, pentru că tinerii vor de multe ori altceva decât să trăiască în sat. Lucrarea va conține 440 de fotografii: 110 covoare din gospodării, 110 prosoape, 110 fotografii vechi și documente neștiute până acum și 110 portrete de țărani. Va fi o mărturie a satului și a oamenilor. Va fi, așadar, utilă cercetătorilor și celor care vor dori să știe cine erau țăranii din Cioropcani, ce zestre aveau, cum arătau gospodăriile, care este povestea din spatele fiecarui covor, a sutelor de fotografii care redau viața din Cioropcani în 2019 și din ultima jumătate de secol.
V-ați implicat plenar în promovarea satului Cioropcani. De ce?
Vă voi răspunde altfel: de ce iubim satul Cioropcani? Pentru casele vechi și frumoase; pentru tradiții; pentru covoarele vechi; pentru frumoasele costume populare; pentru natură; pentru Căminul Cultural; pentru moldo-ucrainiencele din sat; pentru că și ele ne iubesc, deși în sat sunt mai mulți bărbați decât femei; pentru că doamna Iulia ne face cafea la Căminul Cultural chiar dacă uneori nu e curent electric în sat; pentru că Renata face poze în care ori nu iese Valentina ori nu iese Dina; pentru că satul e retras, ascuns între dealuri, iar unii îl consideră „o bortă”; pentru că trenul de Moscova trece prin sat la dus și la întors; pentru că satul nu pleacă nicăieri și ne așteaptă întotdeauna să revenim; pentru că și satul ne iubește pe noi.
La începutul anului curent, în luna martie, Ștefan Susai a lansat, un alt album, întitulat ”Sculeni – Moscova – Amur”, ilustrat cu zeci de desene ale copiilor de la Școala de Arte din Sculeni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *