Ce zice primarul de Dereneu despre eventualitatea unui nou mandat

Primarul satului Dereneu, Călărași, Elena Oaserele, declară sus și tare că cel de-al doilea mandat al ei a fost mult mai greu, cu multe probleme și piedici.
Cu toate acestea, e dispusă să continue.
”Dacă locuitorii comunei vor decide că ar trebui să continui, atunci cred că da”, a spus dânsa într-un interviu pentru EXPRESUL.
Potrivit ei, patru ani este prea puțin pentru un mandat. Elena Oaserele a explicat și de ce: ”Uneori, începi proiectele și nu reușești să le finalizezi, pentru că necesită mai mult timp de implementare”.
În ultimii patru ani, susține dânsa, în comună au fost făcute multe lucruri frumoase, care trebuiau realizate. Printre proiectele cu care se mândrește în mod special, a menționat transferarea grădiniței de copii din Dereneu în incinta gimnaziului, pentru că ”viitorul nostru sunt copiii, iar ei trebuie să aibă cele mai bune condiții de activitate”.
Al doilea proiect ar fi asigurarea cu apă potabilă a locuitorilor din Bularda.
Elena Oaserele a mai spus că, în cazul în care va fi ales un nou primar, și-ar dori ca acesta să fie  dispus să continue proiectele începute de ea sau măcar să le mențină pe cele deja realizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *