Zice că este foarte greu, dar va candida și pentru a treia oară

”Închei acest mandat cu inima împăcată. Practic, tot ce mi-am propus pentru acest mandat am îndeplinit, cu excepția amenajării stadionului. Nu am stat în fotoliu să mă uit cum plouă sau ninge afară”.
Declarația îi aparține primarului de Cornova (Ungheni), Ștefan Roșca, și a fost făcută pentru EXPRESUL.
După două mandate de primar, dânsul susține, fără pic de ezitare, că va candida și pentru al treilea mandat.
” Pentru asta și sunt alegeri”, a făcut o remarcă, după care a subliniat: ”Oamenii vor decide, dacă mai vor ca eu să fiu primar sau nu”.
Referindu-se la munca de primar, Ștefan Roșca a spus că nu e simplu deloc, mai ales în localități mici, cum e Cornova.
”Poate e mai simplu acolo unde în primărie sunt măcar zece angajați, unde multe dintre obligațiuni sunt pe seama acestora. La noi nu e așa. Primarul e și doctor, e și polițist, e și ce vreți dumneavoastră. În plus, toți cer și cer de la tine note informative, rapoarte de tot felul”, a explicat dânsul.
Una dintre ultimele solicitări s-a referit la recolta de cereale. ”Avem noi oare agronom în primărie, care să ofere astfel de date? Sau, poate, în fișa de post a inginerului cadastral se menționează că trebuie să adune și date privind recoltarea?”, a întrebat primarul, după care tot el a răspuns: ”Nu. Informații, însă, cer de la noi”.
Ștefan Roșca a mai spus că, din punctul său de vedere, ar fi bina ca alegerile să aibă loc o dată la 6 ani și nu o dată la 4 ani. ”Ar fi o perioadă mai mare, în care ai putea să realizei mai multe proiecte. În plus, s-ar face mai puține chletuieli, căci se știe câți bani se cheltuiesc pentru organizarea și desfășurarea alegerilor. În situația în care ne aflăm, cred că e cam mult”, a explicat dânsul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *