Ce-și amintește mătușa Aniuta Secrieru din Dănuțeni de hramul de altă dată

”Fa, câți ani am?”, își întreabă mătușa Aniuta fiica.
Ne privește zâmbind, gata să-și depene amintirile. S-a născut la Dănuțeni. Din Dănuțeni i-au fost și părinții, și buneii. La Dănuțeni s-a măritat, la Dănuțeni a trăit toată viața ei.
”Mata ai 90 de ani fără unul”, îi zâmbește fiica, apoi precizează: ”Are 89 de ani”.


Am mers la mătușa Aniuta Secrieru în ajun de hramul cartierului Dănuțeni, sărbătorit de ani și ani aici de Foca, așa cum zic localnicii.
Până în anul 1973, Dănuțeniul a fost un sat din imediata vecinătate a orașului Ungheni, cu primăria sa, cu o biserică de toată frumusețea, pe care comuniștii au închis-o, dar nu au putut s-o distrugă sau să o transforme, ca în alte părți, în grajd, depozit ori club.
Avea satul și tradițiile sale, printre care și hranul satului, de Foca, marcat pe 4 augut.
Mătușa Aniuta susține că todeauna a fost așa, doar că hramurile de altă dată erau mai frumoase, mai de suflet.
Și cum se făceau hramurile înainte vreme?
Cum se făceau? Înfundam cuptorul – toată mahalaua. Adică, într-un cuptor puneam ce aveam la copt mai multe femei din mahala. Puneam eu vreo două koropci (tăvi) și apoi alta, alta, alta… Făceam găluște, plachie… Era și cărniță, făceam un fel de friptură.
Venea lumea la hram?
Venea. La mine venea, că avea cine veni. Nu veneau chiar la toată casa, da la mine erau și din Rezina, și din Unțești, și din Grozasca, și din Cetireni…
De obicei, hramul satului e odată cu hramul bisericii. La Dănuțeni, hramul bisericii e de Sf. Nicolae…
Cum să vă spun? Al meu hram s-o dus (râde). Dar să știți: noi ne-am trezit cu hramul ista, de Foca.
Se făcea joc în sat?
Da, se făcea. Era în mijlocul satului, acum nu se mai cunoaște acel loc. Era aproape de Prut  un teren mare și acolo se făcea joc. Îl organizau și plăteau muzica flăcăii. Muzicanții veneau din Ungheni. Era unul Alexandru, era Costică, era unul din Berești. Dar glavariu (șeful) era Alexandru, cu clarnet.
Frumos era. Tare frumos. Multă lume se aduna. Veneau și fete mari, și flăcăi, veneau maturi cu scăunele, se așezau pe lângă gard și ascultau muzică, se uitau cum dansează tinerii. Toți așteptau să vadă pe care fată o vor lua prima la joc. Iaca, Petrea al meu, când a organizat el jocul, m-a luat pe mine prima la dans… Bărbații, când se mai amețeau, ieșeau și ei la joc. Era tare frumos.
Da amu… s-a stricat tot. Dacă s-au dus anii… S-au uitat tradițiile.
De ce s-a stricat tot? Iată că, acum, primăria organizează aici concert de hram.
Înțeleg. Da acolo unde se făcea pe vremuri jocul totul e pustiu…
Vă pregătiți și acum de hram?
Nu ne mai pregătim. Dimineață am să mă duc la sfânta biserică. Ai mei, și moșneagul, și cumetrii, toți au murit. Nu are cine să mai vină. Toți s-au petrecut. Eu una am rămas și nu știu când m-oi duce.

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *