La Ungheni, în două luni, au dispărut 36 de grilaje și capace de la gurile de canalizare. Acțiunea inedită a primăriei

Câte o plăcuță cu mesajul: ”ATENȚIE. Grătar furat! Cât mai tolerăm?” a fost instalat, recent, în gurile de captare a apelor pluviale din Ungheni, de unde au dispărut grătarele.

Acțiunea a fost inițiată de primărie. Astfel, se dorește informarea și sensibilizarea cetățenilor privind fenomenul furtului grătarelor de la gurile de captare a apelor pluviale și a capacelor de canalizare din fontă, se arată în informația de pe site-ul Primăriei Ungheni.
Doar în lunile mai și iunie au fost furate 36 grilaje și capace din fontă, prejudiciul cauzat fiind de circa 30 mii de lei.
Potrivit primarului Alexandru Ambros, instalarea acestor plăcuțe de informare este o soluție temporară. Ele ajută și la atenționarea conducătorilor auto, dar și a pietonilor despre lipsa grătarelor și capacelor.
Acolo unde nu au fost instalate plăcuțe, au fost introduse crengi, ca semnal provizoriu.
Pe marginea cazurilor de furt al capacelor de canalizare a fost inițiată urmărirea penală.
Ce prevede legislația pentru această infracțiune? 
Articolul 186, Cod penal, prevede o pedeapsă de 650 unități convenționale ( 32 500 lei), 120-240 ore neremunerate în folosul comunității, sau prevenție de libertate pe un termen de 2 ani. Dacă furtul este comis de două sau mai multe persoane, amenda este de 32 500 – 67 500 lei, 180-240 ore în folosul comunității, sau 4 ani de prevenție de libertate.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

7 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *