Editorial | Lucia Bacalu: S-a format sau încă nu coadă la linsul fundurilor celor ce au venit?

Nimeni, se pare, nu se aștepta că Partidul Democrat va renunța atât de repede la putere, chiar dacă presiunile erau din ce în ce mai mari.
Și totuși… Plahotniuc, Șor, poate și alții au dat bir cu fugiții. Se vor mai întoarce oare?
I-au lăsat pe mulți, chiar pe foarte mulți, cu fața-n soare. Descurcați-vă cum puteți, băieți!
Cam stinse și tremurânde mi s-au părut, în aceste zile, vocile unora. La un moment dat, mi se făcuse milă de ei.
O colegă, însă, m-a trezit la realitate. ”Amintiți-vă câte mizerii au făcut aceștia. I-a obligat cineva să amenințe, să-i impună pe oameni să scrie cereri în partidul lor, să ne terorizeze pe toți cu scurtele lor albastre cu trandafiri în spate?”.
Așa este. În euforia lor de persoane intangibile, au uitat simțul măsurii. Unii au ajuns să-ți ceară socoteală până și pentru un emoticon pus la o postare sau alta pe facebook.
Au uitat acești oameni de amenințări cu dosare și bătutul la unele porți mai pe-nserat?
Am fost martoră, când, la lansarea cărții ”Patrimoniul cultural ecleziastic”, semnată de istoricul Corneliu Prepeliță, care e și liderul local al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), directoarea Bibliotecii ”Dimitrie Cantemir” a venit speriată și a spus că un reprezentant al conducerii raionului i-a cerut socoteală: vezi Doamne, Corneliu Prepeliță trebuia să scrie cerere să i se permită – atenție! – să-și lanseze cartea la bibliotecă.
Nimeni nu-și mai amintește de recenta campanile electorală, când candidatul Blocului ACUM nu era primit la întâlniri cu potențialii alegători?
Și acum văd acea imagine, care a imortalizat momentul când Octavian Țîcu organizase o întâlnire ad-hoc cu alegătorii chiar în fața Centrului Medicilor de Familie din Ungheni, căci în interior i-a fost interzis.
Sau mitingul din vara anului trecut, când un oarecare Gherasimov, susținut și flancat de alți oarecare, a adunat omuleți cu vuvuzele, pentru a deturna un alt protest, anunțat din timp. Văd că acum unii dintre cei cu vuvuzele tare mai sunt activi pe facebook și se arată indignați de vechea guvernare.
Ar trebui zeci de pagini, dacă nu chiar sute, pentru a menționa toate fărădelegile făcute cu bună știință sau involuntar de reprezentanții fostului deja regim.
De ce oare acum pozează în cei nedreptățiți? Cică, lumea a uitat tot binele pe care l-au făcut aceștia. Cică, lumea nici măcar nu vrea să știe câte lucruri furmoase au făcut ei.
Lumea știe și despre binele făcut, dar nu uită mizeria făcută, pe care aceștia nu vor s-o recunoască nici măcar în ceasul al doisprezecelea – spre liniștea lor sufletească în primul rând.
Despre bravii noștri primari nici nu vreau să vorbesc. Sunt foarte curioasă cum dorm, li-i somnul liniștit, după ce au semnat o ”Declarație” incalificabilă, în care îi înfierează pe ”trădătorii de țară” Maia Sandu, Andrei Năstase, Igor Dodon. Oare nimeni dintre ei să nu fi auzit de prezumția nevinovăției?
Am recitit acea declarație de câteva ori. Autorul, se pare, tare speriat mai era când a scris-o. ”Trădători de țară”, ”trădători de țară”, ”trădători de țară”, ”trădare de țară”, am tot citit. Iar la final – cireașa de pe tort: ”Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
Dumnezeu nu i-a mai ajutat. Nici comunitatea internațională. Nici măcar poporul.
Aștept, continui să aștept ca măcar cineva dintre cei care au făcut exces de zel – cine știe, poate din prostie sau poate că s-au dat atrași de efectul de turmă – să-și recunoască greșelile.
Hai să vedem cine are curajul.
Și încă ceva. S-a format sau încă nu coadă la linsul fundurilor celor ce au venit?


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

17 Comments

  • Se va forma si la ei…la noi in tara de dragul puterii politicienii repede isi schimba vectorulsi convingerile politice. Pro-europeni-comunisti- liberal democrati-democrati…..acest proces nu va avea sfirsit…

    Reply
  • Lucia Bacalu Jardan din păcate unele salturi partinice șochează numai prin faptul ca cineva admite posibilitatea fluxului de recrutare nemaivorbind despre faptul ca candidatul la primar al comunei Boghenii Noi de acum 4 ani pe atunci membru PD la alegerile din octombrie se pregătește de campanie electorală la aceeași funcție din partea PAS ……ma doare….si nu pot sa calific aceste actiuni drept DISPERARE din neavînd pe cine, cu cine si pentru cine cind in sat nici bătrâni nu stiu dacă mai sunt…

    Reply
    • Ma bucura faptul ca unii candidati in consiliul local Boghenii Noi din anul 2015 siau dat bine seama de tiatrul care se joaca in PD si au iesit fara multa zarva… In acelas timp pling pentru acie care am avut atita incredere in cel pentru care neam dat votul… Paravanul a cazut sau scos mastile de pe fata…. Ramiine sa ne ghindim ce facem cu viitorul nostru …

      Reply
    • Aliona Rotaru of…..ce m-aș mai abține si eu……ma doare, ma doare pentru ca anume acel sistem m-a facut sa plec, ma doare pentru că încă nu am posibilitatea să mă întorc…. Ma doare pentru ca știu dacă aș fi fost acasă puteam sa fac mai mult….

      Reply
  • Mie îmi place cel mai mult din situația de la ziua de azi că… mai înainte strigați cu toții la fiecare colți ca PD impune oamenii sa scrie cerere în partid, ca îi impune sa iasă la mitinguri, ca îi impune sa lucreze pentru ei…. Dar acum ce văd… Cei ce recunosc că „da am fost impuși ” …îi luați în ris.

    Reply
    • Olesea Belbas Braguta sigur că vor fi luati in rîs…de ce anume acum le -a apărut eroismul sa recunoasca? De ce nu au făcut-o în timp real? Ori acum cauta prin asa mod o ferestruica de a pătrunde din nou la un locusor călduț? Oare se va mai face si dreptate??!!?!!

      Reply
  • Respect , pentru asa comentariu!!!Nu sper sa fie vreunul indraznet , sa -l mustre constiinta si sa-si recunoasca ratacirea!!

    Reply
  • #pupincuriștii
    “aceștia, aceste, acești, aceia, acei, această colegă … mă trezește …, “mâine trezesc eu pe colega, bineînțeles dacă nu mă ia somnul… din nou, de la capăt…”
    …sigur că da, după ExpreSutele de pagini… se înțelege incoerența expresă făcută… “cu bună știință sau involuntar de reprezentanți…”
    … bineînțeles că pRimarii vor aprecia…să nu vorbiți, dar nici să nu ne scrie-ți… așa și ei vor dormi liniștiti în continuare, doar dacă nu vine vreun coleg să-i trezească, doamne ferește…
    … așa dar, după o lungă așteptare urmează și Expresul de ZEL…de care va fi atrasă prin “efect” dar mai degrabă din cauza instinctului de turmă, întrebarea:
    “S-a format sau încă nu coadă la linsul fundurilor celor ce au venit ?”

    Reply
  • Nu-și vor recunoaște greșelile , ba din contra trec dintr-o luntre în alta și nu pot uita cuvintele …”da noi sântem cu voi ” . Tare mă tem că vor rămâne aceleași fețe de parcă nu mai există profesioniști în lumea asta . Lucia Bacalu Jardan bravo pentru lucruri spuse pe nume

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *