Ce zice primarul Alexandru Ambros despre plecarea viceprimarului Eduard Balan din primărie

Alexandru Ambros
Alexandru Ambros

Imediat după alegerea viceprimarului Eduard Balan în funcția de vicepreședinte de raion, l-am contactat pe primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, pentru a-l întreba cum se va descurca primăria fără un viceprimar, care era responsabil de implementarea unor proiecte importante în municipiu.
”Eu cred că ne vom descurca”, a fost răspunsul. Potrivit primarului, Eduard Balan l-a anunțat din timp că e posibil să fie ales vicepreședinte de raion.
”Eu l-am încurajat, pentru că e o persoană foarte bine pregătită”, a spus Alexandru Ambros, menționând, totodată, că se bucură de fiecare dată când subalternii săi progresează și ajung în funcții mai înalte.
Dânsul a reamintit în context de Ludmila Guzun, care a fost viceprimară de Ungheni, apoi președinta raionului și, la momentul de față, e deputată în Parlament.
Fiind întrebat dacă nu-i este frică de o eventuală confruntare cu Eduard Balan în campania electorală și – de ce nu? – să piardă în fața lui postul de primar al municipiului Ungheni, Alexandru Ambros a răspuns: ”E o plăcere să ai contracandidați bine pregătiți, persoane oneste și corecte așa cum e și Eduard Balan. Foarte multă lume îmi zice că, susținându-l acum, îmi tai creanga de sub picioare. Nu cred, pentru că eu mă conduc după o vorbă din bătrâni: ”Loc sub soare este pentru toată lumea”. Știți de ce? Pentru că mulți prefer să stea la umbră”.
Alexandru Ambros a ținut să accentueze că între el și Eduard Balan nu există niciun fel de disensiuni, așa cum se vehiculează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *