Rocadă mică la Consiliul Raional Ungheni. Vicepreședinta Iulia Pancu revine la Direcția Educație. Funcția de vicepreședinte o preia un viceprimar de Ungheni

Cu 21 de voturi pro, Eduard Balan, viceprimar de Ungheni, a fost ales vicepreședinte al raionului, în locul Iuliei Pancu, care a preferat să revină, după jumătate de an, la vecheai-i funcție de șefă a Direcției Educație.
Pentru el au votat consilierii din toate fracțiunile, cu excepția celor de la Partidul Comuniștilor.
Decizia a fost luată pe 25 iulie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Raional, cu doar trei luni înainte de data noilor alegeri locale generale.
Eduard Balan a deținut două mandate consecutive de viceprimar al municipiului Ungheni, fiind ales, prima oară, în 2012 și, ulterior, în 2015, fiind susținut, în ambele cazuri, de PLDM.
Dânsul a avut în gestiune domeniile social, cultural și educație.
Eduard Balan este originar din raionul Căușeni. A absolvit studiat ”Administrare Publică” la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, România, apoi ”Management” la Academia de Administrare Publică din Chișinău.
Până a fi ales viceprimar, a lucrat (din 2004 până în 2012) la fosta Trezorerie Teritorială Ungheni.
Reamintim că, exact cu două săptămâni în urmă, consilierii raionali au ales un nou președinte de raion, Alexandru Ciuvaga, tot reprezentant al PLDM.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *