Au cântat și au dansat la trei nunți simultan

Două cupluri din Săseni și unul din Bahu au ajuns să-și sărbătorească, în aceste zile, nunta de aur. Au venit la sărbătoare de la mic la mare, toți locuitorii celor două sate.
Pentru început, cele trei cupluri și-au pus încă o dată semnătura în registrul căsătoriilor, și-au căutat verighetele în vasul cu noroc.
Totul s-a desfășurat după un scenariu bine gândit de către profesoarele de la gimnaziul din Săseni: Aliona Gancearuc și Diana Arbuzneac.
În cutia sub formă de o inimă mare, în care au fost puși 150 de covrigei – cifra reprezintă suma anilor trăiți împreună de către aceste familii – fiecare cuplu a trebuit să-și găsească covrigelul său, cel legat cu fundița de culoarea similară a fundiței ce o avea în piept.
”Astfel, cuplurile și-au amintit de ziua în care își căutau verighetele în vasul cu grâu, iar unora chiar le-au dat lacrimile”, a spus Mihail Baicu, primarul de Săseni.
Dânsul a insistat ca fiecare cuplu să-și mai ia câte o mână de covrigei, pentru a-și număra anii pe care își doresc să-i trăiască împreună. Toate cele trei cupluri au refuzat să o facă, căci, ”decât să stea să numere câți ani au de trăit împreună, mai bine să se bucure de anii ce îi le va da Domnul pentru a fi împreună”, vorba primarului.
Cu toții au cântat și au dansat, ca la o nuntă adevărată. Au depănat amintiri, istorioare de tot felul.
Cele trei familii: Raisa și Pavel Bolea din Bahu, Vera și Leonid Bozu și Valentina și Ion Vasilian din Săseni, au declarat în unison că a fost o sărbătoare de neuitat.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *