Fosta grădiniță din cartierul Ungheni Vale din municipiul Ungheni va fi reabilitată și redeschisă

Locuitorii cartierului Ungheni Vale din municipiul Ungheni nu vor mai parcurge distanțe mari pentru a-și duce copiii la grădiniță.
În scurt timp, primăria va demara implementarea proiectului „Condiții mai bune pentru copiii de vârsta preșcolară din cartierul Ungheni Vale”, care prevede redeschiderea grădiniței de copii în incinta clădirii în care activează, la momentul de față, Centrul de Tineret Ungheni. Cândva, aici funcționa Grădinița nr. 12. Din lipsa copiilor, instituția a fost închisă la începtul anilor 2000.
În prezent, în cartierul Ungheni Vale sunt peste 150 de copii. O parte dintre ei frecventează grădinițele din cartierele Centru și Dănuțeni. Alții, din cauza insuficienței locurilor în instituțiile preșcolare, nu au acces la educație timpurie.
„La ora actuală, se înregistrează o supraaglomerare a grădinițelor din municipiu”, a recunoscut viceprimarul Eduard Balan.
Astfel, renovarea și redeschiderea grădiniței din cartierul Ungheni Vale a devenit o necessitate stringent.
La prima etapă, vor fi cheltuite 3,7 milioane de lei, din care 1 milion 98 de mii de lei sunt oferiți de Fondul de Solidaritate al Poloniei.
Se planifică renovarea a 1700 metri pătrați din clădirea ce a aparținut, cu peste un deceniu în urmă, grădiniței nr. 12 din cartierul Ungheni Vale, ceea ce va da posibilitatea deschiderii a 5 grupe de copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 7 ani.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *