Tânăra ungheneancă Valeria Marcu – într-o companie selectă pentru un concert de caritate

Valeria Marcu, elevă în clasa a XII-a la Liceul ”Gheorghe Asachi” din Ungheni, laureată a numeroase concursrui și festivaluri naționale și internaționale, va cânta pe scena Filarmonicii de Stat ”Serghei Lunchevici” din Chișinău.  
Evenimentul, cu genericul ”Să dăruim din suflet”, se va produce pe 14 martie curent și este organizat în susținerea profesoarei Lilia Moiseev din Chișinău, diagnosticată cu cancer la sân.
Tânăra ungheneancă va cânta alături de nume sonore, printre care: Ricu Vodă, Maria Sarabaș, Marina Filipovici, Laurențiu Popescu etc.
Anterior, chiar la începutul lunii martie, Valeria s-a bucurat de Marele Trofeu al Festivalului ,,Mărțișor Dorohoian”, ediția a XXXVI-a.
”Un nou triumf, un început de primăvară în plin succes. Este o onoare că, după 7 ani de zile, trofeul mult râvnit revine din nou în Republica Moldova și anume la Valeria Marcu. Munca și talentul întotdeauna învinge!”, a postat pe pagina sa de facebook mama Valeriei, Stela Marcu.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *