Un tânăr student și-a propus să organizeze o expoziție de fotografii vechi despre satul natal

Deși este student și, în mare parte, își petrece timpul la Chișinău, satul Căbăiești din raionul Călărași ocupă un loc aparte pentru Stanislav Diacon. Este localitatea sa de baștină, de aceea tânărul  a hotărât să arate lumii întregi tradițiile de acolo, oamenii locului, satul în toată frumusețea sa.
El și-a propus să colecteze fotografii vechi de la oamenii din sat, ca ulterior să organizeze o expoziție.  ”Noi avem un sat frumos și pitoresc, cu oameni talentați și harnici, iar dorința mea este să promovăm și să facem cunoscută localitatea atât moldovenilor, cât și străinilor, potențiali turiști”, a explicat  Stanislav Diacon.
Tânărul a adunat deja peste 200 de fotografii. De fiecare dată, când are ocazie, revine acasă și merge pe la oamenii din sat să adune noi fotografii.
Prima persoană care a reacționat la apelul lui Stanislav Diacon a fost Mihail Muntean, un bărbat de 60 de ani din Căbăiești, sau ”fotograful satului”, cum îi mai ziceau localnicii. A dăruit din albumul său personal circa 100 de fotografii. ”Dânsul e pasionat de fotografii de la vârsta de 13 ani și, pe parcursul anilor, a făcut mii de fotografii”, a precizat Stanislav Diacon.
Ulterior, și alți localnici au răspuns apelului, astfel că tânărul a reușit să aduce, în doar câteva zile, peste 200 de fotografii.
Campania de colectare a fotografiilor va dura pe toată perioada lunii martie, iar expoziția va fi vernisată în luna aprilie la Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași. Numele celor care au contribuit cu fotografii pentru expoziția ”Căbăiești în 100 de imagini” va fi menționat pe panoul expozițional.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *