FOTO | La Mănoilești, oamenii au demonstrat că vor și pot. Iată ultima lor realizare

Satul Mănoilești devine, pe zi ce trece, tot mai frumos și mai atractiv. Asta, datorită oamenilor din partea locului.
Pe 10 martie,  a fost anunțată încheierea oficială a încă două proiecte, care au făcut ca în sat, chiar în preajma primăriei și a unor instituții publice concentrate aici, să apară un spațiu deosebit de frumos, cu bănci, cu balansoare, aparte de fitness, cu un foișor și multe alte obiecte, atât de necesare la ora actuală.
Este vorba de: ”Amenajarea unui spațiu de odihnă și recreere pentru toate categoriile de vârstă” și „Sport înseamnă mișcare, mișcare înseamnă viață”. Acestea au fost implementate de două grupuri de inițiativă: ”Speranța”, în frunte cu Cristina Vizitiu, și ”Viitorul”, în frunte cu Nicoleta Diaconu.
Realizarea celor două proiecte a fost posibilă, grație Fundației Comunitare Ungheni, dar și primăriei locale, unor agenți economici.
Costul total al celor două proiecte a fost de 82 mii 822 de lei.

De acum înainte, cetățenii satului, indiferent de vârstă și ocupație, vor avea mult mai multe posibilități de a-și petrece timpul liber frumos și cu folos.
”Încă două proiecte, implementate cu succes în comuna Mănoilești!”, a notat, pe pagina sa de facebook, primara comunei Mănoilești, Valentina Grosu, care a mulțumit tututor celor care au pus umărul ca Mănoileștiul să se dezvolte în continuare frumos.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *