Un strop de nostalgie, bunici și copilărie

Sunt printre norocoșii care au crescut la bunei. A fost o copilărie plină de peripeții, fără griji, cu sărbători înconjurate de neamuri.
Verile ni se păreau prea scurte. Plecam pe la casele noastre încărcați cu amintiri.
Cum aș putea să uit vreodată ochii bunicilor, plini de bunătate și dragoste, ochii care lăcrimau când venea sfârșitul vacanței și ne despărțeam. Și acum, când mă gândesc la ei, simt emoții.
Buneii nu mai sunt. Nu mai sunt nici casele lor cu un nuc la poartă. A rămas, însă amintirea.
Citiți în continuare un omagiu adus buneilor.
”Bunicile noastre care tăiau ceapa în palmă sunt cele de care ne va fi mereu dor. Bunicile, care ne domoleau foamea cu lapte cu tocmagi, orez cu lapte și un strop de dulceață de cireșe amare, ouă cu jumări, borș de fasole, cartofi prăjiți, mămăligă cu brânză și smântână… Bunicile, care ne așteptau, în vacanțele de iarnă, cu ceai de pojarniță și pâine cu magiun de prune, în timp ce ele mâncau mămăligă prăjită pe plită, că era post. Bunicile noastre, care nu se plângeau niciodată că nu mai știu ce să gătească.
Mergeau în grădină și-și umpleau pestelca cu fasole, morcovi, pătrunjel, ceapă, un ardei, vreo două roșii, pătrunjel, leuștean. Făceau o ciorbă adevărată, doar din legume, acrită cu borș proaspăt și nimeni nu întreba dacă mâncarea are destulă proteină, căci era bună și noi eram recunoscători că suntem sănătoși și o putem mânca.
Bunicile astea minunate care, de Paști și de Crăciun, frământau colaci și pâini… Aveau ele rețetele lor și, deși nu aveau cântare de bucătărie inteligente, cum avem noi, nu aveau nici roboți deștepți, cozonacii lor erau mereu bine crescuți, cu aluat dulce și umplutură de ținut minte o viață.
Înghit în sec. Bunicile astea ale noastre munceau ziua întreagă și nu-și luau niciodată liber. Doar duminica le era sfântă.
Atunci se așezau pe prispă și își trăgeau sufletul, atunci le veneau rude în vizită, atunci scoteau o garafă de vin rece, din beci, și puneau pe masă o plăcintă cu brânză.
Bunicile astea, multe dintre ele, nu și-au părăsit satul decât, poate, când au mers în vizită la copii, la oraș, sau în vizită la medic.
Femeile astea care ne-au luat cu ele pe dealuri, când mergeau la prășit, ne-au bătut la cap mereu să punem mâna pe carte, să învățăm, să avem o școală, să fim oameni la casele noastre, să nu ajungem la sapă. Care ne pupau pe ambii obraji, apăsat, uneori zgomotos, dar cu drag și cu dor. Și ne strângeau în brațe și uneori aveam impresia că nu vor să ne mai dea drumul.
„Vă iubește mămuca”, ne spuneau, iar noi, ca proștii, habar nu aveam să răspundem cu un „Te iubesc, bunică!”.
Bunicile astea enervante uneori, mai ales când ne puneau să adunăm gândacii de pe frunzele de cartofi din grădină. Și ne mai enervau când ziceau să nu mâncăm toate merele, prunele, perele, caisele înainte de coacere. Și ne mai enervau când ne chemau la masă fix când eram în plin elan cu ”Rațele și vânătorii”, ”Nouă pietre”,”Țțară, țară, vrem ostași” și alte minuni.
Bunicile astea ale noastre, care se purtau frumos cu animalele și le vorbeau, ”că doar și ele sunt suflete”, și de la care am învățat că, fără nicio excepție, și animalele sunt un fel de oameni. Care nu se supărau niciodată că nu le sunam mai des. Care tăiau mămăliga cu ață albă, în semnul crucii, că așa apucaseră de la mamele lor.
Femeile astea bune care, dacă făceau un blid de mâncare, nu-l țineau doar pentru ele, ci împărțeau. Unde mănâncă o gură, mai mănâncă una, zicea mămuca.
Țineau post miercurea și vinerea și nu numai fiindcă așa zicea preotul în biserică, ci fiindcă și stomacul mai are nevoie de câte o pauză, când și când, așa credeau. Mâncau mereu doar la masă și nu ronțăiau aproape niciodată nimic între, așa că nu au avut nevoie de vreo cură de slăbire.
Bunicile astea ale noastre sunt unele dintre cele mai prețuite comori și, dacă ne-am aduce aminte, din când în când, să ne întoarcem la ele și la lecțiile pe care ni le-au dat, tare bine ne-ar mai fi”.
P.S. Sau sărbătorile care vin m-au făcut un pic mai nostalgică, sau că degrabă voi fi și eu bunică.
Nu-ți uita rădăcinile, dragă cititor!
Ala Mutilica


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *