Tinerii ortodocși au fost în ospeție la cel mai vârstnic om din Hîrbovăț

Recent, unicul veteran din Hîrbovăț, Ilarion Fedico, a fost omagiat. El a împlinit 94 de ani. De fapt, el este și cel mai vârstnic om din localitate.

Iar micii voluntari de la Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova au fost la el în ospeție, împreună cu Ludmila Frunză, șefa bibliotecii publice din Hîrbovăț. ”A fost inițiativa voluntarilor de la ATOM, iar eu am mers împreună cu ei, să-i susțin”, ne-a spus șefa bibliotecii.
Voluntarii nu au mers însă cu mâna goală, ci i-au dus în dar o icoană, pe care au primit-o chiar de la starețul mănăstirii Hîrbovăț, arhimandritul Spiridon Marin. Iar pe lângă acest dar prețios, zic ei, au mers cu flori, multe cuvinte frumoase, cuvinte de laudă, dar și de susținere. Tot ei i-au cântat bătrânului și ”Mulți ani trăiască”. ”În ochii bătrânului erau lacrimi”, ne-a spus ulterior și Serafima Moraru, șefa filialei din Hîrbovăț a Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova, după care a mai adăugat: ”Dar acestea erau lacrimi de fericire pentru că a văzut că nu este uitat, în special de noi, tânăra generație”.
La rândul său, Ilarion Fedico le-a mulțumit tinerilor voluntari pentru acest cadou deosebit și mai ales, pentru că nu au uitat de el.
De menționat că voluntarii de la ATOM, merg periodic la persoanele vârstnice din localitate pentru a-i ajuta și a-i susține prin diferite acțiuni. ”Copiii sunt foarte bucuroși atunci când trebuie să meargă la cineva să-i ajute, sunt foarte săritori la nevoie și permanent caută să facă o faptă bună”, a concluzionat Ludmila Frunză.
Ilarion Fedico și la vârsta pe 94 ani mai este încă în putere, iar pământul de lângă casă îl lucrează singur. El a lucrat toată viața în colhoz, are patru fete.
[button icon=”envelope-o” bg_color=”grey”]IMPORTANT: Să păstrăm dreptul de autor! Preluarea articolelor de pe site-ul Expresul.md se face doar până la 300 de caractere, indicându-se sursa (www.expresul.md – link activ). [/button]


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *