Tinerii din Ungheni – în finala jocului intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul”

Parlamentul Republicii Moldova
Parlamentul Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova
Parlamentul Republicii Moldova

Mâine, 11 decembrie, echipa Liceului ”Vasile Alecsandri” din Ungheni va demonstra cât de bine cunoaște istoria și menirea Parlamentului Republicii Moldova.
Ea va intra în competiție cu alte trei echipe din Criuleni, Hâncești și Chișinău.
Cele patru echipe vor parcurge individual un traseu stabilit de organizatori, format din muzeul Parlamentului, bibliotecă, sala pentru conferințe de presă, sala Europei, iar în final se vor întâlni toate în sala de ședințe plenare.
Fiecare sală îi va întâlni cu o probă intelectuală, care va pune la încercare atât cunoștințele participanților, cât și abilitățile de lucru în echipă.
Echipele vor avea acces dintr-o sală în alta numai după ce vor găsi parola care să-i conducă mai departe, răspunzând corect la toate întrebările pregătite de organizatori.
Învingătorii concursului vor fi anunțați în sala de ședințe plenare de către Președintele Parlamentului, Andrian Candu.
De notat că atât echipa Liceului ”Vasile Alecsandri” din Ungheni, cât și celelalte trei echipe sunt învingătoarele seriei de jocuri intelectuale „Ce? Unde? Când?” cu tematică electorală.
Acest joc intelectual se desfășoară în cadrul campaniei de promovare a educației pentru drepturile omului și cetățeniei democratice, organizată în contextul marcării a 70 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului și este organizat în parteneriat cu Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *