La Iași, în ziua sărbătoririi Centenarului Unirii

Dacă doriți să aveți o zi plină de emoții pozitive, mergeți, pe 1 decembrie, la Iași.
Centenarul Marii Uniri va fi sărbătorit începând cu ora 9.00 dimineața și până  seara.
Programul va debuta în Piața Palatului Culturii cu un concert de muzică populară ”Noi suntem români”. Vor cânta elevi din Iaşi, dar şi artişti cunoscuţi, precum: Daniela Condurache, Olimpia Iacob Nistor, Ştefan Pintilii, Cristinel Iordăchioaia etc. Vor evolua și dansatorii Ansamblului ”Mugurelul” de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi.
Tot în Piața Palatului Culturii va avea loc un ceremonial militar şi religios. După discursurile oficialităţilor locale va urma depunerea de coroane la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi defilarea forţelor armate.
Autoritățile au pregătit pentru ieșeni și oaspeții vechii capitale a Moldovei și o Masă tradițională cu fasole de post, cârnați, cu vin fiert sau ceai – d ela ora 11.00.
Seria evenimentelor prilejuite de 1 Decembrie va continua pe Pietonalul Ștefan cel Mare. La ora 17.00 va fi aprins iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă. Totodată, vor fi inaugurate Târgul de Crăciun și Orășelul Copiilor.
De la ora 17.15 va avea loc retragerea cu torţe a militarilor pe traseul Muzeul Unirii – Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Palatul Culturii.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *