Curtea Constituțională a decis: copiii nevaccinați nu pot fi admiși în școli și grădinițe

Dreptul la viață și sănătate este superior celui la educație. De asta s-a condus Curtea Constituțională și a emis o hotărâre prin care confirmă că prevederile legale, care interzic copiilor să frecventeze grădinița și școala dacă nu sunt vaccinați, sunt în corespundere cu prevederile Constituției.
Decizia a fost luată după ce la Curtea Constituțională a fost depusă o sesizare de deputatul socialist Vladimir Odnostalko, membru al Comisiei de sănătate din Parlament, care menționa că această măsură restrictivă exagerată încalcă dreptul copiilor la învățătură, ceea ce duce la creșterea ratelor de abandon școlar.
În cadrul ședinței Curții Constituționale din 30 octombrie, și reprezentanții Parlamentului, și ai Guvernului au afirmat că dreptul la viață și sănătate este dreptul suprem al omului, iar statul este obligat să-l respecte sub cea mai rigidă formă.
Fiind prezentă la ședința Înaltei Curți, Aliona Serbulenco, secretar de stat la Ministerul Sănătății, nu a putut spune exact câți copii nu sunt vaccinați. Dânsa însă a afirmat că ordinul prin care s-a interzis accesul copiilor nevaccinați în școli a avut efect. În raioane, potrivit ei, au fost reîmpărțite circa  17 mii de doze de vaccin suplimentare, ceea ce dovedește că imunizările au depășit nivelul așteptat. Care este rata exactă de vaccinare la momentul de față, însă, nu se știe cu exactitate.
Amintim că un Cod Portocaliu de rujeolă a fost instituit pe 20 august, după ce mai mulți copii și adulți s-au infectat la o tabără neautorizată din raionul Ungheni. Majoritatea celor care s-au îmbolnăvit erau nevaccinați.
La începutul lui septembrie, în raionul Ungheni, erau înregistrate deja 20 de cazuri de rujeolă. 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *