FOTO. Cîrnești – satul fără medici și biserici

21 septembrie, zi de sărbătoare. Creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului. Noi am mers la Cîrneștii Nisporeniului să vorbim cu oamenii de acolo despre știrile false. Este un sat mic, cu circa 600 de locuitori.

Stația Cîrnești

Ajunși în sat, am căutat centrul. În două minute de mers cu mașina am ajuns în celălalt capăt al satului.
Am văzut o femeie în zare, am strigat-o, ne-am apropiat și am întrebat-o unde este centrul satului, voiam să facem un popas.
”Întorceți-vă un pic înapoi, acolo este un băruleț. Iaca și eu de acolo vin, mi-am luat un pachețel de drojdie. Acolo și este centrul satului”, a zis femeia.
O luăm la întrebări:
– Dar aveți și alte magazine aici.
– Mai avem un magazin și atât, răspunde.
– Dar un oficiu al medicului de familie, un punct medical?
– Ei, de unde? Vine o dată în lună un medic în sat, se oprește acolo la marginea satului, într-o casă. Poți să mori cu zile aici.
Ne-am luat la revedere și am mers la barul din centrul satului, indicat de femeie.
Era închis. Trebuie să suni la poartă ca să iasă vânzătoarea. Între timp ne-am întâlnit cu un alt localnic. Dânsul ne-a povestit că în Cîrnești există o școală mică și o grădiniță, există o capelă micuță situată în cimitirul satului, unde merg creștinii și se roage. O nouă biserică abia acum se construiește. Mai este și un cămin de cultură care e închis. Iar cel mai dureros este că pleacă tinerii din sat.
Scopul nostru a fost atins: am informat oamenii despre știrile false și s-au bucurat când le-am dat pliantele informative, chiar mulțumindu-ne că facem acest lucru.






Noua biserică în construcție

Căminul de cultură

Punctul medical


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

9 Comments

  • offf ma
    doare sufletul, de cite ori merg in satul mru natal simt o mare tristete cind te uiti in prejur,ce sat a fost o data totul parca era o poveste casele colorate, portile disenitate care si ce ii venea prin cap,oameni mincitori,veseli,dar acum peste tot numai porti incuiate si casi darimate multi au murit iar tineretul de mult au plecat pentru un trai mai decent…asa o sa fie in toare satele din Republica Moldova…….😥😥😥😥😥😥😥😥

    Reply
  • Cândva cu plăcere treceam pe la Cârneşti pe la neamuri. De multe ori mă gândeam să trec pe acolo, să văd pe careva din cei cunoscuţi. Mai are rost?

    Reply
  • Și chear de anii trec ,ai chear de nu ma e satul cum a fost o data ,dar nici de cum nu uitați de aproapele tău ,de consătenii tăi,nu uitati sa dați un sunet ,nu uitați sa interbati de sătucul vostru ,căci imbatrinind și trăiți ani peste hotare nici o data in viața nu va schimba sufletul tău de țara,❤️

    Reply
  • CU PĂRERE DE RĂU AȘA SUNT MAJORITATEA SATELOR DIN MOLDOVA.ȚI SE RUPE INIMA CÂND VEZI CUM DEGRADEAZĂ LOCURILE COPILĂRIEI.FOARTE TRIST.CE VA FI PESTE 20-25 ANI.VA FI PUSTIU.

    Reply
  • Rusine pentru cei ce au facut asa reportaj. Nu cred ca au mai ramas in Sat mai multi decit 200 de locuitori. Este un punct medical unde merge o sora medicala in fiecare zi,medicul de familie vine o zi pe saptamina si nu o casa in marginea satului cum spune doamna, este o gradinita de copii este scoala care a si fost pe vremuri, chiar daca nu mai e posibil sa fie pentru noua clase cum a fost odata,cred ca ne dam si seama ca sint foarte putini copii. Sint trei magazine in Sat si nu doua.Cu ajutorul lui Dumnezeu se va termina si Biserica care e in constructie. Este drum asfaltat si traseu de lumini care nici macar nu se vorbeste si nu sa luat in consideratie. Ati facut fotografie caselor care nu mai locueste nimeni si sint decedati de multi ani. Locuitorii care au petrecut copilaria in acest Satuc sint foarte multi, da,nu e cum a fost pe vremuri,dar nici cum scrie doamna in acest reportaj fals. Rusine pentru voi. 😔

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *