Vocea cartierului tău | ”Meditație” în scuar

”Meditație”, Ion Zderciuc
”Meditație”, Ion Zderciuc

”Meditație”, Ion Zderciuc
”Meditație”, Ion Zderciuc

Doi îngeri stau unul lângă altul și citesc în Biblie. Este o imagine surprinsă de celebrul sculptor cu rădăcini unghenene, Ion Zderciuc, și imortalizată într-o sculptură din piatră, instalată, la început de vară, în scuarul din cartierul Tineretului.
”Lucrez la această lucrare de prin anul 2016 și am gândit-o special pentru scuarul din preajma Liceului ”Gheorghe Asachi” din Ungheni”, a declarat sculptorul pentru ”Expresul”.
”Cred că este, la ora actuală, una dintre cele mai frumoase sculpturi din Ungheni”, a făcut o remarcă primarul Alexandru Ambros.
Potrivit dânsului, lucrarea respectivă a fost comandată de către primărie, cu doi ani în urmă, anume pentru acest scuar, unde se înalță și o bisericuță. Astfel, cei doi îngeri citind Biblia și-au găsit locul ideal.
S-a muncit cu adevărat mult. Inițial, Ion Zderciuc a prezentat câteva schițe de proiect, din care a fost selectată cea mai potrivită pentru acel loc. Ulterior, a lucrat săptămâni în șir la realizarea acesteia, cioplind într-un adevărat munte de piatră de Cosăuți, cu greutatea de opt tone.
Nu a fost simplă nici instalarea sculpturii în scuar. A fost nevoie de tehnică specială și zile de muncă, pentru ca azi să bucure ochii privitorilor.
”Este o sculptură binevenită, aproape de lăcașul sfânt. Parcă ne-ar inspira și ne-ar predispune spre credință. Cred că ar mai fi nevoie aici și de un covor de flori, care ar face priveliștea și mai frumoasă”, a menționat o localnică, pe care am întâlnit-o în scuar, Vera Parfeni.
Tatiana Șoltoianu a adăugat: ”Cum am văzut această sculptură, nu am putut să-mi iau privirea de la ea. Îmi place foarte mult. Dacă o privești, te încarcă cu energie spirituală pentru întreaga zi”.
Ion Zderciuc a spus că și-a numit lucrarea ”Meditație”. Așa a simțit dânsul, căci locul unde este instalată presupune cu adevărat la meditație.
De notat că, per total, sculptura costă aproximativ 150 mii de lei. O parte din bani i-a plătit primăria, alta – un agent economic din Ungheni. În plus, și autorul a cedat circa 30% din preț.
Fiind întrebat de ce a mai trebuit să cheltuie primăria bani în plus pentru o sculptură, având zeci de alte sculpturi în orașul Ungheni, Alexandru Ambros a explicat în felul următor: ”Orice localitate trebuie să aibă elementele sale de identitate. Pentru orașul Ungheni aceste elemente de identitate sunt sculpturile. Dacă marea majoritate – peste 50 dintre ele – au fost realizate în cadrul taberelor de sculptură, într-o perioadă relativ scurtă, aceasta din urmă este o sculptură distinctă, impreisonantă, de care Ungheniul chiar avea nevoie”.
Dânsul i-a îndemnat pe ungheneni să meargă să o vadă, căci merită.
Mariana Gasnaș
Acest articol este produs în cadrul Proiectului ”Vocea cartierului tău”, realizat de ziarul ”Expresul” în cadrul programului ”Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO ”Centrul Media pentru Tineri”, finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile exprimate în acest reportaj nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *