Experiență unică de instruire, socializare și dezvoltare personală pentru tinerii unghenenii

Foto - simbol
Imagine simbol: craiova forum.ro

În perioada 19 – 22 aprilie, trei liceeni din Ungheni: Irina Robuleț, Cristiana Morcov și Vadim Timoșco, au participat la Tabăra internațională pentru tineri „Training camp – 2018”.

Foto - simbol
Imagine simbol: craiova forum.ro Foto – simbol

Evenimentul găzduit de orașul Gorișnîe Plavni din Ucraina a reunit tineri din SUA, Bielorusia, dar și din câteva orașe ucrainești: Kamianți-Podolsk, Kremenciug și Poltava.
Prezent la ceremonia de deschidere a taberei internaționale, alături de reprezentanții administrației publice a orașului Gorișnîe Plavni, Cristofor Codreanu, viceprimarul de Ungheni, a salutat inițiativa organizării unei astfel de tabere. Oficialul i-a îndemnat pe tineri să profite de această experiență unică pe care o oferă prietenii noștri din Gorișnîe Plavni.
Fiecare zi din tabără a fost plină cu activități interesante, cognitive, dar și de agrement.
Chiar din prima zi am fost implicați într-un training cu tema „Practici de comunicare – baza relațiilor de parteneriat”. Am făcut cunoștință cu ceilalți participanți și am învățat tehnici de comunicare eficientă în diverse contexte. Astfel, am ajuns la concluzia că orice problemă ce vizează comunitatea poate fi soluționată numai în baza parteneriatului și a comunicării dintre administrația publică și populație. Seara, am avut parte de un program artistic etno-cultural interactiv, care ne-a familiarizat cu tradițiile și cultura ucraineană”, a povestit Cristiana Morcov, elevă la Liceul „Vasile Alecsandri”.
În următoarea zi, tinerii s-au întâlnit cu reprezentanții autorităților publice din Gorișnîe Plavni și au participat la un dialog cu primarul orașului. „A fost interesant să cunoaștem mai multe despre politica de tineret din acest oraș. Am aflat că sistemul de educație aici este unul din cele mai bune din Ucraina. De acest lucru ne-am convins vizitând și câteva școli din Gorișnîe Plavni. Elevii îmbină perfect învățătura cu cercurile artistice, majoritatea școlilor având premianți naționali și internaționali.
Cabinetele sunt bine dotate, fiind create condiții foarte bune pentru studiu. Se pune accent și pe cunoașterea limbilor străine. Elevii la liceu studiază până în clasa a 11-a, avânt un sistem de notare de la 1 la 12”, a spus Irina Robuleț, o altă participantă la tabăra de instruire.
Tânăra a mai adăugat că a rămas impresionată de multitudinea proiectelor realizate în Gorișnîe Plavni și care sunt orientate spre susținerea și dezvoltarea tinerii generații.
Nu au lipsit nici activitățile energizate și de agrement. Tinerii au avut posibilitatea să vâslească în bărci (canoe) pe un fluviu al râului Nipru, experiență, care, spun ei, nu o vor uita niciodată.
Impresionantă a fost și excursia la cariera de extracție a minereurilor de fier din localitate „Ferrexpo”, iar pe 21 aprilie tinerii au participat la festivitatea de celebrare a Zilei Orașului Gorișnîe Plavni.
Liceenii ungheneni au revenit acasă plini de entuziasm, emoții pozitive și cu dorința de a produce schimbări în localitatea de baștină.
Dotarea cabinetelor cu laboratoare performante, colaborarea mai activă cu structurile de tineret, abordarea unor subiecte de interes pentru tineri, precum lacunele sistemului educațional, cafenele în aer liber de studiere a limbilor străine, sunt doar câteva activități și idei de proiecte care, spun ei, și-ar dori să fie realizate acasă.
Totodată, elevii au ținut să aducă mulțumiri primăriei municipiului Ungheni pentru că au avut posibilitatea să participe la tabăra internațională de tineret și pentru experiența deosebită acumulată alături de alți tineri activi și motivați de a face lucruri frumoase.
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *