De ce tac doctorii?

Zeci, sute de istorii adevărate au ieșit la iveală în aceste zile. Zeci, sute de femei și-au luat inima în dinți și au vorbit deschis despre ce li s-a întâmplat în maternitățile din Republica Moldova.
Dar pot fi și mii, căci așa cam se întâmplă de zeci de ani. Doar că femeile noastre au tăcut până acum, încercând să uite prin ce umilințe le-a fost dat să treacă.
Așa a fost în perioada sovietică, în acel sistem de sănătate. Așa e și acum.
A fost nevoie doar de o scânteie ca să se aprindă focul.
Nu aceste istorii m-au îngrozit. Știam că există, așa cum știa orice femeie de la noi, dar tăcea. Din păcate, multe, foarte multe au trebuit să treacă prin tot acest calvar.
M-a îngrozit cel mai mult reacția responsabililor din sănătate: îi demitem pe unul-doi din funcții, mai dăm vreo două avertizări și gata, problema s-a rezolvat.
Așa cred ei. Problema, însă persistă și nu poate fi rezolvată, așa cum încearcă cineva să ne aburească, prin cîteva pedepse. Unde mai pui că pedepsiți sunt ”cei mai mici”. Nu va rezolva nimic, dar absolut nimic nici ”Linia Verde” pe care intenționează ministerul să o introducă, nici condicile de reclamații și nici măcar activarea comisiilor de etică și deontologie. E doar praf în ochi.
Sistemul trebuie schimbat. Trebuie schimbat din temelii! Unde e reforma spitalicească despre care atât de mult s-a trâmbițat anul trecut? E, de fapt, o întrebare retorică, căci nu prea cred că actuala guvernare e în stare de vreo reformă adevărată, eficientă, menită să schimbe lucrurile în bine.
Am, însă, o întrebare, la care nu găsesc răspunsul: de ce tac doctorii? De ce? Chiar nu au nimic de spus? Chiar le este convenabil să muncească în condiții inumane, cu salarii de râsul lumii? De ce nu spun că sunt nevoiți, de multe ori, să stea și 48 de ore prin spitale, fără să închidă un ochi, că muncesc pentru trei, iar salariul pe care-l primesc e de doar câteva mii de lei. De ce nu vorbesc de condițiile din majoritatea spitalelor, cu secții reparate ultima dată cu zeci de ani în urmă, cu veceuri de pe vremea lui Papură-Vodă? De ce?
Se tem? De ce? Ca nu cumva să-și piardă locul de muncă?
Dacă, printr-o minune, mâine-poimâine, s-a revolta toți doctorii din spitale, cei puțini care au mai rămas, vă asigur că actualei guvernări nu i-ar fi bine deloc. Iată atunci chiar ar arde… vorba ceea.
Nu vreau să apăr medicii, dar sunt sigură că aceste condiții plus atitudinea față de ei, îi fac irascibili și deja nu pot să-și mai rețină emoțiile negative pe care le varsă, uneori, asupra pacientului.
În loc de încheiere. Mai ieri, am citit un apel pe facebook: ”Am in lista de prieteni mămici care au născut în străinătate și ar putea să ofere un comentariu pentru un post (de treabă) de televiziune de la noi?
Să vedeți ce a urmat! O avalanșă de răspunsuri: ”Eu am născut în Irlanda, eu – în SUA, eu – doi copii în Franța, eu – în Italia, în Germania, în Marea Britanie, Spania, Portugalia…”.
Jale. Nu știu cum altora, dar mie îmi vine să plâng.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *