Pentru prima dată în 110 ani. În ”Casa mare” a satuluui

Sărbătoare mare la Bahu. Pe 18 noiembrie, localnicii au marcat 110 ani de la fondarea satului.

”Am găsit undeva că satul nostru împlinește, în acest an, 110 ani. Și, cum ziua exactă nu era indicată, am hotărât să o sărbătorim pe 18 noiembrie, mai aproape de ziua în care sărbătorim hramul localității”, a explicat Aliona Goncearuc, organizatoare la căminul cultural din Bahu, ea fiind și directoarea gimnaziului din comuna Săseni, în componența căreia intră și satul Bahu.
Mai întâi, au sărbătorit hramul, pe 8 noiembrie, de Sf. Dumitru. Apoi, peste zece zile, au marcat 110 ani de la fondarea satului.
”O parte din cetățenii noștri nici nu știau că localitatea împlinește 110 ani. A fost o adevărată surpriză pentru ei, dar și o sărbătoare frumoasă”, a făcut o remarcă Aliona Goncearuc.
A fost multă lume prezentă, și din Bahu, și din Săseni.  În acea zi au fost oferite diplome de gratitudine și cadouri celor care au contribuit la dezvoltarea și prosperarea satului, începând de la agricultori și mecanizatori și terminând cu pedagogi și conducători de instituții. Au fost invitați la sărbătoare și cei care au plecat din sat, dar nu și-au uitat rădăcinile.
Căminul cultural ar fi fost neîncăpător pentru un asemenea eveniment, de aceea au fost invitați cu toții în ”Casa mare”, care a fost improvizată în fostul gimnaziu din Bahu. ”Am vrut să ne întâlnim anume aici, ca să reaprindem candela speranței, care, cu părere de rău, s-a stins acum șase ani”, a explicat organizatoarea evenimentului.
De șase ani, ușile gimnaziului s-au închis, iar cei 44 de copii din Bahu merg la studii fie la Săseni, fie la Bogzești, Telenești.
În acea zi de 18 noiembrie, au fost organizate expoziții, în care s-au regăsit diverse lucrări realizate de meșterii din Bahu. N-au lipsit nici expozițiile de bucate tradiționale, iar atmosfera de sărbătoare a făcut întregită de ansamblul folcloric local, ”Țărăncuța”.
S-a încheiat sărbătoarea cu o masă festivă și cu o horă, în care s-au încins și oaspeți, și localnici. ”A fost o premieră pentru sat. Cred că sărbătoarea s-a desfășurat la cel mai înalt nivel, pentru că toți au rămas mulțumiți”, ne-a spus primarul Mihail Baicu.
Apropo, legenda spune că terenurile din satul Bahu aparțineau unui boier cu același nume. Și cum dânsul, timp de câțiva ani, nu a plătit impozitele la stat, pământurile i-au fost luate. Primii locuitori ai satului au fost ucraineni. La momentul actual, satul Bahu numără circa 600 de suflete.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *