Părinții se antrenează, copii se distrează. Toți – la bibliotecă

Părinți din raionul Ungheni vor fi  instruiți  în domeniul tehnologiilor informaționale la bibliotecă. Pentru a studia în voie, ei vor puta să-și ia cu ei și copiii mici, preșcolari, căci pentru copii va fi amenajat aici un spațiu special.
Totul se datorează unui grant de 10 mii de lei, oferit de Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova în cadrul proiectului ”Împreună pentru comunitate”.
”Ideea de a amenaja un spațiu pentru copii și părinți în bibliotecă am preluat-o din SUA, unde am efectuat o vizită în vara anului curent. Imediat ce am revenit de acolo, am decis să caut resurse pentru aceasta. În scurt timp, a apărut o oportunitate, oferită de Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova”, povestește Aliona Manciu, șefă de serviciu la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni, coordonatoare de proiect.
Acum, urmează  amenajarea propriu-zisă a spațiului respectiv. ”Cu pași mici vom încerca să facem lucruri plăcute pentru utilizatorii noștri. Suma de 10 mii de lei e mică, dar, pentru început, cred că e bine. Din acești bani vom cumpăra un covor, jucării, un dulăpior. În plus, și biblioteca va veni cu unele elemente mărunte, dar necesare”, a precizat Aliona Manciu.
Tototdată, vor fi organizate șase activități pentru părinți și copii, coordonate de bibliotecara  Svetlana Grinea. Astfel, participanții la proiect vor avea posibilitatea să ia cunoștință de tipurile de programe, site-uri pentru dezvoltarea intelectuală a copilului, utilizând tablete, smartfoane și calculatoare.
Copiii vor fi implicați, la rîndul lor, în exerciții practice alături de părinți, astfel având posibilitatea să exerseze și să fie împreună cu părinții lor.
Aliona Manciu speră că participanții la aceste activități vor transmite informația acumulată mai deparfte, astfel ca numărul beneficiarilor să fie în creștere.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *