Încă 50 de copii din Nisporeni vor merge la grădiniță

În grădiniţa „Povestea” de la Nisporeni
În fotografie: În grădiniţa „Povestea” de la Nisporeni

În grădiniţa „Povestea” de la Nisporeni
În fotografie: În grădiniţa „Povestea” de la Nisporeni

Începând cu 1 ianuarie 2018, încă circa 50 de copii din Nisporeni vor avea șansa să meargă la grădiniță. Și asta, pentru că vor fi deschise douăp grupe noi la grădinița ”Povestea”.
”Într-o grupă vor fi instituționalizați copiii cu vârsta între doi și trei ani, iar în cea de-a doua vor fi copiii cu vârsta de trei – cinci ani”, a făcut o precizare Tatiana Cociu, directoarea grădiniței.
Urmează ca acele încăperi să fie reparate. Pentru aceasta se vor cheltui 460 mii de lei.
Partea leului, 300 mii de lei, sunt oferiți de Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), iar 160 de mii de lei este contribuția Primăriei orașului Nisporeni.
”La momentul actual, avem peste 100 de cereri din partea părinților, care solicită pentru copii lor un loc în grădiniță. De aceea și am căutat fonduri pentru a repara alte două grupe”, a explicat directoarea.
Lucrările de reparație au început în luna septembrie, iar în decembrie vor fi finalizate. Potrivit Tatianei Cociu, din acești bani vor fi efectuate doar lucrările de interior.
În exterior, blocul este termoizolat, acoperișul – reparat, iar geamurile – schimbate.
În ceea ce privește mobilierul, directoarea susține că trebuie să caute banii pentru a-l procura. ”Sper că vom găsi sponsori, ca să reușim să amenajăm cele două grupe. Cred că vom implica și părinții”, a menționat dânsa.
Grădinița ”Povestea” este frecventată acum de 280 de copii. Are șapte blocuri cu câte două grupe fiecare. După ce vor fi deschise cele două grupe, va mai rămâne nereparat doar un singur bloc.
Tatiana Cociu a dat asigurări că va căuta noi surse de finanțare, pentru a duce la bun sfțrșit și reparația ultimului bloc. ”Copii în Nisporeni sunt, cereri avem, iar noi trebuie să satisfacem toate cererile”, a spus, dînsa, la final.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *