La aniversare. Un CD pentru Preasfințitul

”Mergeai cu crucea-n spate”, așa se întitulează proaspătul CD cu cântece duhovnicești ce a apărut sub egida Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.
Prilejul, așa cum anunță site-ul Episcopiei respective, a fost unul special: ”împlinirea a 50 de ani de viață a arhipăstorului nostru”.
CD-ul cuprinde 12 cântece interpretate de corul de preotese al Episcopiei, în frunte cu dirijoarea Irina Vizitiu (Gajim). Este, de altfel, unicul cor de preotese din Republica Moldova, afirmă site-ul Episcopiei.
”Titlul CD-ului, foarte sugestiv, ”Mergeai cu crucea-n spate”, face trimitere la viața Preasfințitului Petru, care, iată, deja de 50 de ani urmează neșovăielnic calea către Dumnezeu”, se arată pe același site.
Printre cântecele înregistrate se numără unele arhicunoscute, cum ar fi: ”Hristos a înviat din morți” sau ”Când era să moară Ștefan”, dar și unele mai puțin cunoscute: ”Trăia odată într-o căsuță”, ”Străin am fost odată”, ”Eu sunt numai un călător”, ”Multe rele sunt pe lume”, ”Ale mamei rugăciuni”.
Cei care au realizat CD-ul dau asigurări că toate cântecele sunt interpretate ”la cel mai înalt nivel”, căci în spatele acestei performanțe sunt ”ore întregi de repetiții și muncă asiduă”.
Chiar dacă acest mănunchi de cântece este prilejuit de jubileul Episcopului de Ungheni și Nisporeni, Petru, oricine poate să-l aibă în casă. CD-ul este pus deja în vânzare. Costul este de 35 de lei.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *