Pro-rusul Ghenadi Mitriuc este cetățean român

Este cetățean român dar s-a făcut remarcat prin replici dure la adresa României.

Este vorba de deputatul Ghenadi Mitriuc, membru al Partidului Socialist, în prezent vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică.
Originar din raionul Ungheni, el a depus actele pentru redobândirea cetățeniei române în anul 2003, obținând acest drept în anul 2004. Mitriuc menționează în CV-ul său că știe limbile rusă, franceză și engleză și, deși este cetățean român, s-a remarcat prin replici dure la adresa României.
Recent, după ce Igor Dodon a refuzat să promulge un protocol de amendare a Acordului de cooperare în domeniul militar încheiat între România și Republica Moldova, Mitriuc a reînaintat inițiativa în Legislativ, argumentând că Acordul ar conține prevederi neconstituționale. Este un proiect anticonstituțional, având în vedere că în Legea Supremă a Republicii Moldova este stipulată expres neutralitatea statului. Este o tentativă de atac al României asupra statalității Republicii Moldova!”, declara Mitriuc în Plenul Legislativului. Acesta nu a răspuns la telefon pentru a spune de ce atacă un stat al cărei cetățenie o deține.
Vedeți care mai sunt și ceilați deputați socialiști care dețin cetățenia statului român AICI. 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
yatırımsız deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
yatırımsız deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
deneme bonusu |
deneme bonusu