Oaspeți din străinătate, mici și curioși

Săptămâna trecută, primăria orașului Călărași, dar și Consiliul raional Călărași au avut parte de oaspeți mici și curioși.
Este vorba de copii din Polonia, Belarus și Ucraina, care au venit să se odihnească la tabăra ”Romanița” din Oricova.
O zi au petrecut-o cu reprezentanți au autorităților publice locale.
”Este deja o tradiție ca, an de an, copiii care vin să se odihnească la tabăra ”Romanița”, din localitățile înfrățite cu orașul și raionul Călărași, să ne viziteze și pe noi”, a făcut o remarcă primarul de Călărași, Nicolae Melnic.
În acest an, au venit, per total, 22 de copii: zece din Bielsk Podlaski (Polonia) și câte șase din Svetlogorsk (Belarus) și Yagotin (Ucraina). ”Acești copii au parte de un program variat la tabără. Pentru ei special sunt organizate diverse activități, menite să-i familiarizeze cu tradițiile locului, cu istoria și cultura acestui meleag”, a specificat vicepreședintele raionului, Vasile Timofte.
Și la primărie, și la Consiliul raional, copii au fost întâmpinați, ca de fiecare dată, cu brațele deschise. Gazdele le-au povestit despre orașul Călărași de la apariția lui și până în ziua de azi, despre locurile pitorești, despre atracțiile turistice din raion, prin ce este remarcabil raionul etc. Oaspeții, la rândul, au declarat că au rămas impresionați de tot ceea ce au văzut, mulțumindu-le autorităților pentru odihna pe care le-au organizat-o.
”Inițiativa de a face schimburi de copii ne-a aparținut nouă. Am considerat că este bine și pentru copiii noștri,  dar și pentru copiii lor”, a menționat Vasile Timofte.
Reamintim că orașul și raionul Călărași sunt înfrățite cu orașe din șapte țări. Deocamdată, schimburi de copii au loc doar între călărășeni și localități din Polonia, Ucraina și Belarus. ”Sunt  ani buni de când facem aceste schimburi reciproce de copii”, a precizat Vasile Timofte.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *