Biserica. Încotro?

Am ajuns s-o vedem și pe asta: 94% dintre moldoveni cred în Dumnezeu, dar numai 18% consideră că biserica răspunde în mare parte nevoilor legate de Dumnezeu.
Datele se conțin într-un studiu despre biserică și stat, realizat de CBS-AXA la comanda Fundației Soros Moldova.
Dacă am ajuns să nu mai credem nici în biserică, e grav de tot.
Cine-i vinovat? Răspunsul e la suprafață. În loc să se ocupe de cele spirituale, de sufletul omului, o parte din preoțime s-a avântat să facă regulă în țară.
Vă mai amintiți cu câtă ardoare l-au promovat pe Dodon, ca să-l avem azi președinte? Vă mai amintiți ce vorbe grele au aruncat în adresa Maiei Sandu și, implicit, a tuturor femeilor care nu au născut în viața lor nici un copil? E oare creștinește ceea ce fac și spun aceștia?
Nu întâmplător, la ora actuală, 80% dintre cetățenii moldoveni cred că Biserica nu ar trebui să se implice în politică. Îi va asculta oare biserica?
Daaa, a căzut biserica în ochii oamenilor. Complicată va fi reabilitarea.
Și a căzut nu doar pentru că unii preoți fac ce fac și se implică în politică. Oare nu mai au cu ce se ocupa?
Pe vremuri, preotul, alături de învățător, era cea mai mare autoritate a satului. Acești oameni serveau drept exemplu pentru toți: erau inteligenți, citiți, de o cumsecădenie rară. Puteai vorbi cu ei despre tot, începând cu istoria și geografia și terminând cu teologia.
Acum?
Trebuie să construim biserici. Multe biserici! Dar pentru ce? Greu de explicat. De ce să nu recunoaștem că tot mai puțină lume vine la biserică? Vine doar, așa cum am zis-o în repetate rânduri, pentru cununii și botezuri. Sau pentru pomeniraea morților. Și e păcat.
Menirea bisericii e mult, mult mai vastă.
Sigur, cunosc preoți care cu adevărat și-au înțeles misiunea. Sunt pentru comunitățile lor și duhovnici, și învățători, și prieteni dacă vreți. Aceștia nu organizează marșuri stupide. Aceștia nu ies pe la conferințe de presă cu aberații peste aberații. Aceștia nu se plimbă în mașini de lux și nici nu trăiesc în palate. Aceștia duc cuvântul lui Dumnezeu peste tot. Aceștia sunt ceea ce au fost și predecesorii lor, un adevărat model.
Din păcate, sunt puțini. Mult prea puțini ca oamenii să declare azi, fără pic de ezitare, că biserica răspunde nevoilor legate de Dumnezeu.
Și mai este ceva. Nu știu cum alții, dar eu m-am plictisit deja să tot aud din gura preoților despre desfrânare, avorturi și viață sexuală de la 14 ani. Da, sunt probleme, dar poate e cazul să schimbăm un pic macazul și să abordăm aceste subiecte mai delicat, mai civilizat, mai creștinește. Oare nu voi, dragi preoți, ne sfătuiți să fim mai iubitori unii de alții, mai iertători, mai toleranți? Ce faceți voi?
Același studiu arată că peste 90% dintre moldoveni se declară creștini ortodocși, dar numai 60% dintre respondenți se consideră credincioși. Tare mi-i teamă că, în câțiva ani, vom rămâne și cu mai puțini creștini ortodocși și cu mult-mult mai puțini credincioși. Asta, dacă biserica nu-și va revizui atitudinea și nu va înțelege că suntem, totuși, în secolul XXI, când oamenii au mult mai multă informație și au învățat să analizeze lucrurile.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *