Apă sfântă pentru tot satul

Apeduct. Imagine simbol: adrnord.md

Apeduct. Imagine simbol: adrnord.md
Apeduct. Imagine simbol: adrnord.md

De ani buni, locuitorii satului Bursuc visează să aibă acces la un apeduct cu apă potabilă și să nu mai care cu căldările apa de o calitate suspicioasă de la fântânile din sat. Acest vis îl are și primarul Victor Rusu. Dânsul susține că anume din acest motiv și-a dorit un al doilea mandat de primar.
Iată că dorința bursucenilor, dar și a primarului, începe să prindă contur. Victor Rusu spune că a identificat deja sursa de finanțare. Este vorba de ”Apa-San”, proiectul Elveției de apă și sanitație în Moldova care, în ultimii zece ani, a finanțat construcția a circa 30 de sisteme de aprovizionare cu apă în diferite localități. ”I-a venit, se pare, și rândul satului Bursuc”, afirmă primarul, după care accentuează că apa potabilă de calitate este așteptată în toate cele 405 gospodării din sat.
Deocamdată, nu se cunoaște care vor fi costurile exacte ale apeductului. Asta, pentru că încă se lucrează la documentația de proiectare.
Este adevărat, primăria a avut un proiect, realizat în anul 2012, dar, pentru că atunci nu s-a reușit stabilirea unui finanțator, lucrurile nu s-au mișcat din loc. Între timp, costurile s-au modificat, astfel că urmează să fie făcute noi calcule. ”Dacă, de data aceasta, totul va decurge așa cum ne-am propus, atunci, începând cu primăvara anului viitor, am putea da start  lucrărilor de construcție”, a specificat primarul.
În câțiva ani, locuitorii satului Bursuc au toate șansele să aibă apă de calitate în casele lor, apă ce mai poate fi numită sfântă, întrucât va veni de la unul dintre izvoarele aflate pe teritoriul Mănăstirii Hîncu, amplasată chiar în preajma satului. Victor Rusu ne-a comunicat că are deja la mână o scrisoare de garanție din partea ÎPS Petru, episcopul de Ungheni și Nisporeni, sub oblăduirea căruia se află lăcașul sfânt, prin care acesta nu numai că a permis utilizarea izvorului cu pricina pentru alimentarea satului cu apă, dar și a binecuvântat acest proiect.
”În prezent, efectuăm măsurările cantității de apă la izvor. Pot spune că este un izvor foarte puternic, care, chiar și pe timp de secetă, oferă în medie câte 53 de metri cubi de apă pe zi, ceea ce înseamnă că e suficient pentru alimentarea unui sat ca al nostru”, a punctat primarul.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *