Timpul, ferestrele și superstițiile

Ala MutilicaȘtii, dragă cititor, cum a fost descoperit timpul liber? A fost născocit de cei leneși, pentru a motiva lenea. Aristotel zicea: „Renunțăm la timpul nostru liber pentru a avea timp liber, la fel cum mergem în războaie pentru a ne asigura pacea”.
Privește puțin în jurul tău și vei realiza că sunt două tipuri de oameni. Cei care își folosesc timpul liber pentru a realiza lucruri importante și cei care nu-și găsesc nimic de făcut, adică se plictisesc.
Ne-am obișnuit să ne complicăm viața cu lucruri care nu contează.  Am observat că unii oameni au un talent incredibil de a pierde timpul, mai ales atunci când au de făcut ceva ce nu au chef să facă.
Știu că lunea e zi grea. Luni e ziua în care toate trebuiau să fie gata ieri! Luni e ziua, în care toți vor ceva de la tine.  Am citit undeva că fiecare dintre noi, cum avem o fereastră acasă, așa avem şi o fereastră imaginară care stă chiar în faţa ochilor noştri. Iată că prin fereastra asta imaginară fiecare dintre noi vede viaţa şi lumea exterioară într-un mod diferit.
Unii au ferestre vechi, alţii au termopane, unii au ferestrele curate, alţii au ferestrele murdare. Adică, unii dintre noi ajung să vadă viaţa prin prisma unei atitudini pozitive, în timp ce alţii o văd prin prisma unei atitudini negative. Când ne naștem, toți avem ferestrele curate. La unii, cu timpul, ele ”se murdăresc”. Nu le poate curăța nici un fel de soluție.
Dar nu asta e problema. Ei încearcă să împroaște noroi și pe ferestrele celorlalți. Uneori le reușește.                                                                                                                                           ”Într-o firmă, când angajaţii s-au întors la lucru după pauza de masă, au găsit cu toţii un e-mail cu următorul mesaj: ”Astăzi, colegul tău, care te-a împiedicat de atâta timp să progresezi, a murit. Dacă vrei să-ţi iei rămas bun de la el, vino în sala de conferinţe.  Acolo este depus.

Oamenii intrau unul câte unul în sala în care, pe masă, stătea un sicriu deschis. Unii afișau tristeţe, alții arătau curiozitate. Cei mai mulți erau satisfăcuți și fericiți, pentru că s-a dus. Dar… surpriza! În coşciug nu era un om, ci o oglindă.  Fiecare își vedea în oglindă ”colegul” care îi făcuse atât de mult rău în viață”.
Dacă e să fim serioși, în stup sunt atât albini, cât și trântori.
O veche superstiție orientală îi încurajează pe părinți să prezică viitorul copilului lor. Înțelepciunea populară sugerează că atunci când copilul este încă mic, părintele ar trebui să pună pe masă, la îndemâna lui, o sticlă cu vin, niște bani și o Biblie. Dacă micuțul merge la masă și ia Biblia, înseamnă că va urma o vocație spirituală. Dacă alege sticla cu vin, este foarte posibil că va fi un hedonist. Dacă ia banii, probabil că va deveni om de afaceri sau întreprinzător.
Se spune că un tată, dornic să planifice viitorul fiului său, l-a supus acestui test. A așezat cu atenție cele trei obiecte pe măsuța de cafea, așteptând cu nerăbdare să vadă ce va face băiețelul cu ele. Prichindelul s-a dus la masă, s-a uitat la tot ce era acolo și și-a întins încetișor mâna spre Biblie. Apoi s-a oprit și a luat și banii, punându-i în Biblie. În cele din urmă, și-a pus Biblia sub braț, a luat sticla cu vin cu cealaltă mână și a plecat cu toate trei, luptându-se să-și păstreze echilibrul. Bunicul băiețelului stătea deoparte privind scena în tăcere. Când a văzut consternarea de pe fața fiului său, a spus : ”Vești proaste. Se va face  politician”.

Morala: Sufletul este pictat în culoarea gândurilor din timpul liber. Ceea ce facem în orele noastre de muncă  determină ce avem; ceea ce facem în orele de timp liber determină cine suntem.
Ala Mutilica


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *