Nici o zi de muncă fără jurnalul său
Ia să-mi spuneți, mai țineți minte cu ce v-ați ocupat acum trei zile? Dar acum o săptămână? Dar cu un an în urmă?
Iată că Elizaveta Tâmbur, directoarea Bibliotecii publice din Nisporeni poate povesti cu lux de amănunte ce a făcut la locul său de muncă, în fiecare zi, timp de douăzeci de ani. Să nu credeți că are o memorie fenomenală. Nu. Acest fapt se datorează jurnalului său, în care-și notează, zilnic, toate momentele importante de la serviciu.
În prezent, are în safeu vreo șapte caiete, și mai mari, și mai mici, pline cu însemnări.
Și când te gândești că totul a început de la o banală neînțelegere cu o fostă șefă a secției de cultură… După ce a lipsit vreo trei zile de la serviciu, și-a chemat subalternii, printre care și Elizaveta Tâmbur, și i-a întrebat cu ce s-au ocupat în lipsa ei.
”Atât de mult m-am emoționat, încât am uitat tot ce am făcut”, povestește Elizaveta Tâmbur, după care continuă: ”Îmi dădeam bine seama că nu am stat degeaba în lipsa șefei, nu am lipsit de la serviciu, dar, de emoții, nu i-am putut spune concret ce am făcut. Atunci mi-am zis: ”Stop! Trebuie să scriu tot ce fac într-un jurnal”.
Din acea zi au trecut ani și ani, dar ea continuă, cu aceeași responsabilitate, să facă însemnări în jurnal. În ziua când ne-am întâlnit, jurnalul stătea deschis pe masa de lucru. Reușise deja să scrie: ”2 noiembrie. Am fost cu femeia de serviciu în depozit, am verificat țeava de la apă, să nu înghețe”.
Chiar dacă jurnalul, în mare parte, cuprinde momente de la serviciu, aici se regăsesc și însemnări despre evenimentele din viața privată a Elizavetei Tâmbur. De exemplu, că și-a întâlnit fiicele la gară, că le-a petrecut la Chișinău…
Acum, răsfoind jurnalul, a conștientizat că, de cele mai multe ori, timpul ei liber se intersectează cu cel de la serviciu. ”Grație jurnalului, am ajuns la concluzia că și atunci când am fost în concediu, o mare parte din timp l-am petrecut tot la bibliotecă”, menționează directoarea.
După atâția ani, Elizaveta Tâmbur nu concepe o zi de muncă fără să deschidă jurnalul său de cel puțin două-trei ori pe zi. ”Nu-mi cere mult timp, doar câteva secunde, în schimb notițele mele, câteodată, îmi sunt de mare ajutor”, face dânsa o remarcă.
A apelat chiar recent la ajutorul jurnalului său. S-a întâmplat ca, din cauza unor înregistrări greșite de pe contorul de apă, biblioteca ar fi trebuit să plătească într-o lună cam cât într-un an. Jurnalul a salvat-o, căci Elizaveta Tâmbur a înscris aici lunar datele contorului.
”Au mai fost astfel de situații și, de fiecare dată, jurnalul m-a scos din încurcătură”, a mai spus dânsa, precizând că nu va renunța niciodată să facă însemnări în jurnalul său.
Apropo, Elizaveta Tâmbur slujește cărții deja de o jumătate de secol! Biblioteca a devenit pentru ea a doua casă. Ar putea povesti multe despre instituție. Chiar și fără să apeleze la jurnalul său.
Lasă un răspuns