Vreau ca Șor să fie președinte

Lucia BacaluNu știu cum alții, dar eu aș vrea să cîștige aceste alegeri… Șor. Da, da, Șor, cel care a furat milioane din bănci, iar azi se declară sus și tare cel mai curat. Ca un bebeluș.
Nu vedeți ce face la Orhei? Se schimbă orașul văzînd cu ochii. Și nimeni nu întreabă de unde ia bani acest Șor pentru drumuri, iluminare, magazine sociale, concerte etc. Îi are de undeva.
Nu vedeți cum îl susține poporul? Pe cine-l interesează de unde vin banii? Principalul e că Șor nu e zgîrcit deloc și împarte din ceea ce a furat cu ei. Adevărat haiduc, nu alta: ia de la bogați și împarte la săraci.
Degrabă vom cînta cu toții: ”E haiduc și-i cu umor,/ Bunul nostru Ilan Șor”. Ce ni-i ”Radu mamii”, ce ni-i ”Andrii Popa”? Iată Ilan Șor ne va salva. Haiducul nostru, haiduc!
A simțit omuleanul că poate face orice cu acest popor. Se distrează de nu mai poate. Fură, scrie cîte un denunț, iar fură și iar scrie denunțuri. E foarte ascultător. Scrie tot ce i se dictează. I se spune să iasă, din cînd în cînd, la cîte o conferință de presă și iese. I se spune să tacă și tace. I se spune să organizeze cîte un concert și organizează.
Cum se cheamă cel din umbră, care îi tot spune ce să facă? Parcă păpușar, nu? Sau sforar.
Și totuși, vreau ca Șor să fie președinte. Aș avea cea mai mare satisfacție s-o văd și pe asta. Și nu m-aș mira deloc.
Ce poate să te mai mire în țara asta? Război între clanuri am văzut și vedem în continuare. Șantaje vedem, trădări vedem. Minciuni – o-ho-ho!
Majoritatea stau ca țistarii și se tem să mai deschidă gura. Nu-i vedeți cum umblă cu turma la tăieri de panglici, la sărbători de tot felul? Nu ciontează că e zi de luni sau marți și că mai au cîte un serviciu. Nu. Doar turma, scuzați – partidul contează.
Nu credeți că merităm să ne conducă unul alde Șor? Și el tot așa crede, apropo.
Nu întîmplător și-a făcut și un partid. Partidul Șor! Nu glumesc. E chiar foarte serios.
Îmi imaginez cum, peste vreo doi-trei ani, cei care au fost pe la comuniști, apoi înverzeau Moldova, iar acum o cresc, vor fugi ca șoriceii la Șor.
”Voi deveni cunoscut drept un binefăcător sincer și un administrator profesionist”, susține dînsul. ”Astăzi, la Orhei – mîine, în toată țara!”, e deviza lui.
Pregătiți-vă, șoricei!
Cum se spune la mai mulți șoareci împreună? Turmă? Sau altfel?
Ce o să mai umble țanțoș pe la diferite sindrofii! Doar că de pe tricouri și chipiuri va zîmbi drăgălaș Ilan Șor, salvatorul nației. Ajunge cît am avut secere și ciocane, stejari și trandafiri.
Stau și mă gîndesc: oare întîmplătoare această decizie cu partidul lui Șor? Păpușarul a scăpat cumva din mînă sforile? Sau pune iar ceva la cale?
Decît în închisoare, mai bine în fruntea țării! E un gest frumos de recunoștință pentru acest Ilan Șor, care a fost și continuă să fie folosit în toate schemele posibile și imposibile.
Ce să mai zici? Trăiască Ilan Șor și poporul moldovenesc!


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *