Votează informat! Cum vor vota persoanele cu nevoi speciale?

Căminul cultural din Cocieri la alegerile locale din 14 iunie 2015 și scrutinul prezidențial din 30 octombrie 2016. Autor: Lilia Zaharia
Căminul cultural din Cocieri la alegerile locale din 14 iunie 2015 și scrutinul prezidențial din 30 octombrie 2016. Autor: Lilia Zaharia

Căminul cultural din Cocieri la alegerile locale din 14 iunie 2015 și scrutinul prezidențial din 30 octombrie 2016. Autor: Lilia Zaharia
Căminul cultural din Cocieri la alegerile locale din 14 iunie 2015 și scrutinul prezidențial din 30 octombrie 2016. Autor: Lilia Zaharia

Legislația electorală obligă autoritățile publice să amplaseze secțiile de votare în clădiri cu intrări accesibile pentru persoane în vârstă, cu dizabilități, dar și maturilor cu copii în cărucioare. În situația în care cetățenii cu drept de vot sunt imobilizați la pat sau le este dificil să se deplaseze până la secțiile de vot, aceștia pot solicita urna mobilă la domiciliu.
La alegerile prezidențiale din această toamnă, locuitorii satului Corjova vor vota la căminul cultural din satul Cocieri, raionul Dubăsari. Acest local, însă, nu este adaptat la necesitățile persoanelor cu nevoi speciale care doresc să-și exercite dreptul la vot. Astfel, persoanele cu probleme locomotorii vor fi nevoite și în acest an, ca și la alegerile locale din 2015, să ridice mai multe scări din fața clădirii unde se află cabina de vot, fără să beneficieze de sprijinul necesar.
Legislația electorală națională obligă autoritățile centrale și locale să faciliteze accesul persoanelor cu nevoi speciale în secțiile de votare și în oficiile consiliilor electorale de circumscripție. Primara satului Cocieri, Raisa Spinovschi, susține că nu are resurse financiare ca să adapteze clădirea căminului cultural la nevoile persoanelor cu dizabilități și a celor în etate. „Ca să faci o construcție este nevoie de bani. Primăria Corjova a cerut ca locuitorii de acolo să voteze în incinta căminului cultural. Nu am putut să refuzăm, le-am permis, în situația în care ne aflăm astăzi, ce era să facem? Până acum nimeni nu a întrebat de chestia asta (rampa de acces – n.n.) de care îmi spuneți, de aceea nu ne-am pus acest scop”, a explicat R. Spinovschi. Olga Cenușa, directoare de proiect la Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități susține că rampele de acces și barele de sprijin sunt necesare cetățenilor nu doar în perioada alegerilor. „Dacă faci o rampă, nu o faci doar din simplul fapt că există o persoană cu dizabilități, dar și pentru persoanele în etate, care merg încet și nu pot ridica piciorul mai sus. În aceeași situație este și un părinte cu căruciorul, care este nevoit să-și lase copilul la ușă sau să-l care în brațe ca să ajungă și să intre în cabina de vot”, a precizat O. Cenușa.
Din Codul electoral al Republicii Moldova
Articolul 55 ”(5). Persoanele deţinute pe baza unui mandat de arest pînă la pronunţarea sentinţei judecătoreşti, persoanele condamnate la închisoare (privaţiune de libertate) a căror sentinţă nu este definitivă, cele care execută o sancţiune contravenţională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărîre judecătorească definitivă, aflate în instituţiile penitenciare, votează în conformitate cu alin. (4), prin deplasarea urnei mobile”.
Urna mobilă poate fi chemată din timp, inclusiv, în ziua alegerilor
În cazul în care cetățeanul cu drept de vot, din motive de sănătate sau aflat în detenție provizorie, „nu poate veni la secția de votare, biroul electoral al secţiei de votare desemnează, la cererea scrisă a acestuia, cel puţin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze”, este specificat în Codul electoral al Republicii Moldova. Potrivit actului legislativ, cererile pot fi depuse cu două săptămâni înainte de ziua votării (respectiv 16 octombrie) şi până la 29 octombrie 2016 (ora 18.00). Urna mobilă poate fi solicitată și în ziua votării, cererile fiind acceptate până la ora 15.00. În acest caz, cererea este prezentată împreună cu certificatul medical. Aceste persoane votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării. În dreptul numelui persoanei este menționat „Votat la locul aflării”. Aceste prevederi nu se aplică la votarea în străinătate.
ALO, eu unde votez?
Cetățenii care vor să se informeze despre secţiile unde pot vota sau să afle alte detalii despre scrutinul prezidențial din 30 octombrie, pot suna la Linia de informare la numărul de telefon: (022) 88 01 01. Linia de informare funcţionează de luni până vineri între orele 08.00 şi 17.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 09.00 şi 17.00. Apelurile sunt gratuite.
Alegătorii pot verifica dacă sunt în listele electorale și online, accesând site-ul Comisiei Electorale Centrale:
www.cec.md, la rubrica: „Verifică-te în RSA” (Registrul de Stat al Alegatorilor). Aici, persoana introduce codul de identificare (format din 13 cifre) din buletinul de identitate și codul care apare din imagine. După ce apasă butonul „Caută”, pe ecran apare locul unde este amplasată secția de votare și domiciliul persoanei respective. Alegatorul este introdus în lista electorală a secției de votare în baza adresei de domiciliu sau a adresei de reședință.
Linia alegătorului.  Sursa: www.cec.md
Linia alegătorului. Sursa: www.cec.md

Lilia ZAHARIA
”Această publicație este editată cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în această publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Asociației Promo-LEX și USAID.”


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *