Un vis, realizat după 25 de ani

În fotografie: Cupa mult dorită

În fotografie: Cupa mult dorită
În fotografie: Cupa mult dorită

În sfîrșit, Cupa transmisibilă a Federației Republicii Moldova la turism sportiv va rămîne pentru totdeauna la Ungheni. Timp de 25 de ani a tot ”cutreierat” republica, oprindu-se pentru un an sau doi ba într-o localitate, ba în alta. A fost și la Ungheni, dar nu s-a reținut mult.
Acum, pentru că e a treia oară consecutiv, cînd tinerii turiști sportivi ungheneni au reușit să o obțină, ea va rămîne aici. ”Uitați-vă, inscripția e încă în rusă, semn că e foarte veche”, a făcut o remarcă Tidor Popovici, instructor-metodist la Stația orășenească a tinerilor turiști din Ungheni.
În perioada 23-25 septembrie, în ajunul Zilei internaționale a turismului, la Trebujenii Orheiului s-au adunat cei mai buni sportivi din toată republica, pentru a participa, așa cum a menționat Tudor Popovici, la cel mai valoros forum turistic – Cupa Federației Republicii Moldova  la turism sportiv.
În program au fost incluse competiții la patru genuri de turism. Ungheniul a participat cu cîte două echipe la fiecare dintre aceste probe. Majoritatea dintre concurenți sînt elevi care frecventează cercurile de turism la Stația orășenească a tinerilor turiști, ei fiind ghidați de antrenorii Raisa Iurii, Igor Friptuleac și Ruslan Zănoagă.
La turismul montan, echipa compusă din: Valentin Padurar, Mihai Cebotari, Alexandru Loghin și Cristina Condratiuc, au ocupat locul I. Și la turism nautic echipa, compusă din: Alexei Cobzac, Grigore Zănoagă, Mihai Cebotari și Valeria Postolache, a obținut aceeași performanță. La fel de buni au fost și cicloturiștii: Gabriel Nemțanu, Bogdan Chilinciuc, Grigore Zănoagă, Alina Suciu, Mihaela Nemțanu și Dumitru Lototovici.
Au avut o evoluție bună și echipele de turism pedestru și turism nautic din grupa a doua, ambele clasîndu-se pe treapta a doua a podiumului.
Astfel, în clasamentul general, unghenenii au învins, ocupînd locul I și ”Cupa mare”!  De notat că această cupă a ajuns la Ungheni și anterior, per total – de cinci ori. În acest an, au mai ajuns la Ungheni și trei cupe mici, obținute de cei ce s-au clasat pe locul I.
Potrivit lui Tudor Popovici, la realizarea acestui vis au contribuit, în primul rînd antrenorii și discipolii lor, dar și primăria locală, și Direcția Educație, care le-au fost alături și i-au susținut.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *