Nevătămat, dar cu mașina arsă

Imagine simbol: www.pressalert.ro

Imagine simbol: www.pressalert.ro
Imagine simbol: www.pressalert.ro

S-a pornit în ospeție la prieteni cu o mașină împrumutată, pe care a făcut-o… scrum.
S-a întîmplat în noaptea spre 25 septembrie, în preajma satului Păruceni.
Un tînăr în vîrstă de 27 de ani, locuitor al unui sat din raionul Hîncești, a mers în vizită la niște prieteni din Milești. Ce-o fi făcînd acolo, nu se știe exact, dar e cert că a luat calea spre casă după miezul nopții. Se grăbea, probabil, astfel că a apăsat cu toată puterea pe accelerator.
În consecință, automobilul, un ”Mitubishi Lancer”, a derapat și s-a izbit într-un plop de pe marginea drumului, în afara satului. Conducătorul auto, care se afla singur în mașină, a scăpat cu zile, fără nici un fel de traumatisme. Ce-i drept, a tras o sperietură zdravănă, care l-a și făcut să dea bir cu fugiții. A recunoscut-o a doua zi, în fața polițiștilor.
Mașina accidentată a rămas, însă, nemișcată, iar la puțin timp a luat foc.
Poliția și pompierii au fost alertați de persoane ce treceau pe alături și au observat flăcările ce cuprinseseră automobilul.
”Din păcate, mașina nu mai poate fi reparată, dar, din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime omenești”, a declarat pentru ”Expresul” Sergiu Marian, inspector pe accidente din cadrul
Inspectoratului de poliție Nisporeni, precizînd că șoferul fugar a fost reținut a doua zi, la prietenii săi din Milești.
Poliția urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului. Deocamdată, nu este clar dacă șoferul era beat sau nu în acea noapte nefastă.
Un lucru este clar: cauza principală a accidentului a fost viteza excesivă. Pe acea porțiune de drum limita de viteză e de 50 kilometri pe oră – există în acest sens și un indicator. Un alt motiv, potrivit poliției, ar fi fost carosabilul umed, care a și favorizat deraparea.
Tînărul nu va scăpa basma curată și riscă amenzi usturătoare. ”Pentru comiterea accidentului,  va fi sancționat cu o amendă de 1000 de lei și 6 puncte de penalizare, iar pentru faptul că a părăsit locul accidentului riscă să fie privat de dreptul de a conduce pe un termen de la 2 la 3 ani”, a explicat inspectorul. În plus, va trebui să acopere pagubele materiale provocate de deteriorarea autovehiculului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *